Crela

Informații despre Poveste
O aventura la Costinesti.
3.6k cuvinte
5
3.7k
00
Împărtășește această Poveste

Marimea Fontului

Dimensiune Implicită a Fontului

Spațierea Fonturilor

Spațiere Implicită a Fonturilor

Font Face

Față Implicită a Fontului

Tema Lecturii

Tema Implicită (Alb)
Trebuie să Intră în Cont sau Fă-ți Cont pentru a vă salva personalizarea în profilul Literotica.
BETA PUBLICĂ

Notă: puteți modifica dimensiunea fontului, fața fontului și puteți activa modul întunecat făcând clic pe fila pictogramă „A” din caseta cu informații despre poveste.

Puteți reveni temporar la o experiență Classic Literotica® în timpul testării noastre Beta publice în curs. Vă rugăm să lăsați feedback cu privire la problemele pe care le întâmpinați sau să sugerați îmbunătățiri.

Click aici
Scorpio58
Scorpio58
26 Urmăritori

Îmi cer scuze pentru înlocuirea liniuței de dialog cu semnul egal, însă, cel mai probabil, există o incompatibilitate software care face ca liniuța de dialog, pur și simplu, să nu apară în text.

*

Am douăzeci și unu de ani.

Tocmai ce m-am întors de la mare, acum vreo trei zile, când primesc un telefon, de la un amic.

Că el, prietena lui și încă un amic, s-au gândit că, dacă tot nu sunt pe roze cu banii, să ia cortul, unul mare, de patru persoane și să facă o escapadă la Costinești.

- Pentru cazare și mâncare, o să punem banii la comun, în mod egal, suma stabilindu-se în funcție de cel care are cei mai puțini bani.

Apoi, după ce reținem banii de întors acasă cu trenul, stăm la mare cât ne țin resursele...

În final, mă întreabă:

= Te bagi?

Sunt puțin debusolat, dar mă și distrează ideea ca, de la un hotel de lux din Mamaia, s-o dau cotită și să trăiesc pe sponci, la cort.

Dar, în fond, doar am făcut armata, așa că n-am de ce să am grețuri, sau fițe-n cap.

Îmi exprim acordul.

OK, sărăcie, sărăcie, însă tot nu mă-ndur să nu iau cu mine două sticle de vodcă -- rezervă strategică -- just in case...

Cum, pe tren, fac prostia să le spun și gorobeților, normal că sunt în situația de a scoate din rucsac o sticlă, pe care o lăsăm să circule, din mână-n mână.

Nu se pune problema de pahare, că oricum n-avem, iar vodca, doar știm, dezinfectează...

Afară cald, în tren așișderea, așa că, nu după mult timp, vodca-și face efectul și, chiar dacă suntem în tricouri și șorturi, tot încep să curgă apele pe noi...

După ceva timp, tricourile ne sunt ude de zici că ne-am transferat în viitor și am participat la vreun concurs de tricouri ude...

La noi, băieții, nu-i problemă, însă nu același lucru se întâmplă și în cazul Oanei.

Nu și-a pus vreun sutien, iar tricoul este alb...

N-are ea cine știe ce lăptării, pe post de țâțe, însă am ocazia să constat că are fata niște sfârcuri, de te bagă-n boală...

Mă rog, fiind prietena lui George, nu se pune problema de altceva, însă necazul este că mai sunt în compartiment doi tipi, care, pur și simplu, se holbează, cu gurile deschise...

Oana, sesizând, normal, se face roșie ca focul și parcă transpiră și mai tare...

Bine că Marius are locul la fereastră, așa că o lasă pe ea să se așeze în locul lui.

Fata se execută prompt și ne lasă să-i admirăm doar spatele, în timp ce ea admiră peisajele, din goana trenului...

Mă rog, problemă rezolvată...

În fine, până să ajungem la Costinești, ne mai zvântăm...

Coborâm din tren și ne îndreptăm, hotărât, spre camping.

Ajunși acolo, consultăm tarifele, apoi stabilim că, dacă ținem cură de slăbire și nu bem decât două beri de căciulă, pe zi, putem să stăm chiar și zece zile.

Marius, care a mai fost prin campingul ăsta, ne sugerează să nu achităm pentru zece zile, ci doar pentru cinci, apoi, văzând și făcând -- cică mulți fac blatul...

Există și un risc, acela de a fi controlați de personalul din camping, sau chiar mai rău, să facă miliția vreo razie.

Cică vin mulți, ai dracului și nu prea te poți eschiva, iar dacă te prind că nu poți face dovada că ai plătit, cică-ți fac mizerii -- unora chiar le-au rupt corturile și i-au mai și obligat să plece din stațiune.

Oare de ce nu mi-o fi povestit Marius toate chestiile astea la București?!?

Am mai fost prin Costinești, în adolescență, dar parcă, pe atunci, lucrurile se prezentau mai blând, dacă mă pot exprima astfel...

Oana este cea mai entuziastă:

= Băi, eu am venit să fac plajă și baie ziua, iar seara să mă distrez, nu să mă bată miliția!...

George și Marius susțin ca, totuși, să nu plătim decât cinci nopți de cazare, apoi mai vedem...

Oana trage de mine:

= Băi, ăștia-s niște tâmpiți! Zi și tu ceva!...

Zic, ce să fac?

Copchile, au și ei dreptate -- hai să plătim pentru cinci zile, apoi, mai vedem... Nu zic să facem blatul!...

Oana e furie:

= Uff! Cu ce tâmpiți m-am găsit eu să vin la mare!...

În fine, plătim pentru cinci nopți, suportând, cu stoicism, avertismentul recepționerului ca nu cumva, dacă ne prelungim șederea, să uităm să venim să plătim...

Intrăm în camping, în căutarea unui loc pe care să ne așezăm cortul.

Ideal ar fi să găsim un loc umbrit, să nu dăm în behăială dacă ne vine ideea să intrăm, ziua, în cort, să nu fim într-o zonă prea circulată, ca să nu ne tropăie ăia toată noaptea pe la urechi și nici să nu fim la o distanță prea mare de grupurile sanitare, însă, totuși, suficient de departe, încât să nu fim parfumați de duhorile de excremente, sau de clor...

Suntem un pic dezavantajați de faptul că avem un cort destul de mare, deci ne trebuie spațiu...

În fine, în vreo zece minute găsim ceva corespunzător dorințelor noastre, cu singurul dezavantaj că locul este la numai zece metri de gard, iar în gard văd o spărtură.

Probabil că este unul dintre locurile pe unde se strecoară blatiștii, ceea ce mă duce cu gândul că este o zonă mai des controlată, dar și că pe aici se mai pot strecura și hoții, că mai sunt și de-ăștia...

Noroc că minunatul nostru cort are vreo treizeci de ani, dacă nu mai mult!

O perioadă l-au folosit părinții lui George, așa că vă dați seama...

Marius mă avertizează ca nu cumva să scot la vedere sticla de vodcă -- avem mari șanse să ni se taie cortul, în căutarea băuturii...

Hai că începe să-mi placă, din ce în ce mai mult!...

Eu, prevăzător, am luat de-acasă vreo trei mii de lei -- sărac, sărac, dar... la o adică...

Când nu mă observă nimeni, îi îngrop, după ce-i bag într-o pungă de plastic, sub cort.

Cu toată prietenia, prefer ca acest aspect să-mi fie cunoscut numai mie...

În fine, privind în jur, constatăm că toate celelalte corturi nu sunt locuite, așa că hotărâm să lăsăm cortul cu rucsacii în el și să plecăm la plajă, să ne acomodăm cu stațiunea, chestii...

Ne plimbăm, facem și un pic de plajă, câteva băi în mare, noi băieții, ne clătim ochii cu ceva bulane, cururi, lăptării, spre enervarea Oanei, care-l tot înghiontește pe George...

N-o știam pe Oana așa de geloasă, însă nici cu George nu-i a bună.

Belește niște ochi după fufe, de te miri că nu se apucă să și saliveze!...

Luăm câte o bere, facem un pic de garagață de Oana, că să fie atentă, că de ce i-e frică nu scapă, chestii, figuri.

Aproape de apus, ne întoarcem la cort, unde găsim o cu totul altă atmosferă, chiar și un tip cu o chitară, acompaniat de un altul, care tot fluieră cu ajutorul unei sticle de bere...

Umblăm la rucsaci și scoatem ceva potol greu alterabil -- conserve de fasole cu costiță.

Iau conservele și mă ascund în cort, să le deschid.

Nu vreau să fiu văzut utilizând briceagul meu cel elvețian, cu grămezi de funcții...

Dacă se fură băutură, e clar că un briceag de-ăsta poate atrage ca un magnet...

Renunț să mai scot din rucsac radiocasetofonul -- e Sony, nu vreo Doina, sau Balada!...

În fine, chiar dacă am câteva seturi de baterii, mi-e clar că l-am cărat după mine degeaba...

Lasă-l acolo, că stă foarte bine...

După căderea întunericului, tragem pe noi niște pantaloni lungi și niște tricouri și ne îndreptăm spre discoteca în aer liber...

Când spun că plecăm, mă refer la Marius și la mine, întrucât Oana și George, mai întârzie...

Îi lăsăm să-și descarce hormonii și nervii, mai ales că, din ce auzim în timp ce ne strecurăm printre corturi, e clar că... e sport național!...

Marius chiar mă atenționează, arătându-mi cu degetul un cort mititel, de două persoane, mult mai potrivit pentru munte, decât pentru mare, unde, clar, se pot distinge, pe fiecare dintre cele două pante laterale, câte o talpă care stă să perforeze, dinspre interior, țesătura din care este confecționat cortul -- gemete, ohuri, ahuri, tot soiul!...

Deh, stațiune de tineret!...

Tot Marius îmi sugerează un traseu mai atipic pentru a ajunge la discotecă.

Este prin spatele unor gradene, al căror scop nu-l pot intui și, sincer, nici nu mă interesează.

Acolo, aproape că dăm peste o ea, în poziția capră, cu pantalonii și chiloții în vine și un el care, pe la spate, prestează...

Tipa, văzându-ne, se sperie și țipă -- mari șanse să fie auzită, nu sunt, întrucât muzica urlă, la greu.

Tipul, în schimb, își trage repede pantalonii în sus și dă să fugă.

Din trei pași, îl ajung și-l prind de ceafă:

= Nu te prosti! Termină ce-ai început!...

Îl împing spre fetiță și-mi continui drumul, împreună cu Marius -- habar n-am ce-au făcut, dacă au mai făcut ceva, după plecarea noastră -- oricum, nu pot să nu fiu siderat de lașitatea tipului, dispus să-și abandoneze partenera într-o atare situație...

Mă răzbun și eu pe Marius -- îl admonestez că m-a adus pe aici -- numai de situații conflictuale n-am chef!...

Fac și eu ca Oana, doar am venit să mă simt bine!...

Ajunși în fața gradenelor, suntem deja în discotecă, antrenul și danțurile petrecându-se pe terenul asfaltat din fața gradenelor...

Mergem la bar și, contra cost și a unei garanții pentru sticlă, suntem gratulați cu o bere... ieftină și caldă...

Cum spuneam, mai devreme, am făcut armata, însă tratamentul ăsta îmi seamănă mai mult cu unul de penitenciar, cu toate că n-am avut ocazia să trec pe acolo...

În ce privește muzica, majoritatea pieselor sunt de anul trecut, însă... ce contează? Doar să-i facă pe gorobeți să se zgâlțâie!...

Marius se înfige într-un pâlc de puștoaice -- înainte de atac, îmi spune:

= Din toate gâștele alea, nu se poate, trebuie s-o prind și eu pe vreuna!...

Nu-mi dă timp să-l întreb și eu, ca prostul, unde o duce, tot prin coclauri?...

Între timp, încerc, cu stoicism, să beau chestia asta pe post de bere, nu înainte de a verifica dacă nu a făcut sfaiogi. N-am chef de vreo indigestie, sau, mai rău...

Nu, după cum arată, nu este alterată...

Oricum, doar gust, nu beau, la propriu...

O observ, undeva, la mai bine de zece metri de mine.

Părul, de un blond murdar, ochii, habar n-am, de la distanța asta, plus întunericul...

Este așezată, însă, oricum, mi-e clar că nu excelează în înălțime...

Are ce-i trebuie -- în fața plămânilor - are un fund sesizabil, iar picioarele, ce pot ghici, prin blugi, nu sunt de lepădat...

Mă uit la ea, insistent.

Sesizează. Se uită și ea la mine.

Ridic sticla, în sensul că beau în cinstea ei.

Își întoarce privirile în altă parte, apoi, din cine știe ce impuls, ridică și ea sticla...

Mă ridic și mă apropii, îi iau mâna, i-o sărut, apoi, apropiindu-mi fața de urechea ei, îi urlu numele meu.

Face și ea același lucru, râzând.

Este Crela.

Mă apropii din nou de urechea ei și o întreb:

= Dansăm, sau ne retragem din zgomotul ăsta și vorbim?...

Lasă sticla din mână, apoi mi-o ia și pe a mea, o punând-o lângă a ei.

Mă ia de mână și mă conduce, relativ autoritar, afară din discotecă, spre plajă.

Cu ocazia asta aflu și eu pe unde se intră, oficial, în discotecă...

Mă ia tare:

= Ce cauți tu, cu aerul ăsta de om serios, în... jungla asta?...

Mă întorc, mă uit profund în ochii ei.

Sesizează ea ceva, chiar dacă nu e prea multă lumină. Oricum, îi spun:

= Ceva mă face să cred că nici tu nu ai ce căuta pe aici!...

Îmi povestește că este venită cu colegele ei de grupă, de la facultate și că petrec și ele, ca niște tinere studente ce pot să fie...

Îi povestesc și eu, cu toată sinceritatea, despre ce m-a determinat pe mine să vin la mare, încă o dată...

Mă ia la mișto:

= Frumoasă poveste, însă, să fim serioși, e doar o poveste! Nu-mi plac mincinoșii!...

Gata cu sărăcia! Mi-au venit dracii!

Am, în compartimentul secret al portofelului, câteva sute de lei.

O iau și o conduc spre singura terasă de fițe din stațiune...

Fata e cam timorată. Chiar mă ia, iarăși, la mișto:

= Crezi că scapi de ăștia doar spălând vesela?!?

Ia de te uită!

Moșmondesc pe sub masă, apoi scot, discret, la vedere, cinci bancnote de Bălcescu (una sută lei fiecare)...

Se face roșie ca focul, apoi îmi spune:

= Am fost o măgăriță și o proastă! Îmi cer scuze!

Se ridică, cu intenția vădită de a pleca.

O iau tare, poate cu un ton un pic prea ridicat:

= Stai femeie! Stăpânește-ți impulsurile!...

Se oprește, dar n-are puterea să mi se uite în ochi. Totuși, găsește tăria să-mi spună:

= Te-am luat de golan, unul stilat, dar tot golan se cheamă!...

Nu știu ce draci am, dar adopt un aer milităros:

= Stai jos! Fii civilizată, că urmează să servim masa! Noi doi! După, te conduc unde ești cazată și... asta-i tot! Însă, acum, asta-i penitența ta! Mâncăm împreună și bem cel mai bun vin, sau șampanie, pe care le au ăștia aici!..

Nu știu ce se întâmplă, însă este, brusc, stresată, cuminte, chiar amabilă...

Mult mai târziu aveam să aflu că toate astea i se trag de la tac-su!...

Omul, fiind militar, cam în felul ăsta o tratează...

Încă o dată, își cere scuze că m-a persiflat, apoi purtăm discuții pe tot felul de teme, extrem de pașnice...

O conduc la ea, unde fetele, ciorchine, afară, o așteaptă, vădit îngrijorate...

Mi le prezintă pe toate -- draci! Cum să rețin atâtea nume și atâtea fețe?!?...

Salut, frumos și mă retrag la cort.

Scot sticla de vodcă, torn într-un pahar de-al Oanei, că e singura care a avut mintea întreagă să-și ia pahare la ea și... sorb...

Dimineață, iaurt și două chifle, pentru fiecare muritor în parte!...

Ne îndreptăm spre plajă.

Dinspre plajă, apare Crela, cu un platou cu pulpe de pui și cartofi natur.

Haideți, că fetele nu vor să mănânce!...

Mă simt de căcat, cu mențiunea că sunt singurul...

Prietenii mei, dau iama-n tot potolul...

Eu, explicând frumos că nu mănânc dimineață, stau la distanță...

O iau pe Crela și plecăm, înot, spre marele vapor, eșuat...

Urcăm, apoi, dacă tot suntem pe o epavă, o prind pe Crela de mijloc și-mi bag limba între amigdalele ei...

Mă excită de mor, așa că trecem la sex, neprotejat, nimic...

O iau pe la spate, că n-avem condiții să ne întindem pe jos, iar când îmi vine, o întreb:

= Puiule, unde?...

Ce-ți pasă?!? Dă-ți drumul!... Dă-ți drumul!... Hai să terminăm împreună!...

Mă umplu de griji:

= Puiule!...

Hai, măi! Termină acolo!... Doar nu crezi că am venit la mare să fac copii!... Mă duceam la Sovata!...

În fine, ne facem program de epavă, de cel puțin două ori pe zi...

Hotărăsc să-mi sacrific cearceaful pentru plajă și-l aduc, înot, pe vapor.

Cunosc epava încă din adolescență, așa că nu mi-e greu să găsesc un loc mai ferit să-l ascund.

Om fi noi tineri și neliniștiți, însă-mi place mult prea mult de Crela ca să nu simt nevoia să facem sex și altfel decât de-a-n picioarelea, în poziția capră.

Ce naiba, doar nu suntem câini!...

Cu toate că, pentru a ajunge aici, trebuie să înotăm, când îi iau sfârcurile-n gură, am senzația că sunt dulci -- înebunesc de plăcere și excitare...

Cea mai mare parte din timp, o las pe ea deasupra.

Cu cearceaful, am rezolvat problema igienei, ca să zic așa, nefiind obligați să intrăm în contact direct cu rugina de pe tablă, în schimb, tabla tot tare rămâne, așa că... mă sacrific eu...

Ce-i drept, nici Crela, când stă întinsă pe spate, cu picioarele-n sus, nu face vreo grimasă de suferință, cu excepția momentelor când are orgasm, însă atunci, grimasele nu sunt provocate de tăria tablei...

O singură dată am reușit să prindem un moment când am putut merge la cortul meu și s-o facem pe ceva mai moale.

Nu zic că n-a fost bine, însă, totuși, decât într-un cort cu toate închise și atenți să nu facem zgomote, parcă tot mai bine a fost pe vapor, în aer liber.

Ne-am dus pe vapor chiar și în ziua când a plouat.

Nu ne-am ascuns de ploaie, cu toate că am fi putut.

A fost o experiență interesantă, destul de diferită de sexul făcut în baie, sub duș...

Dac-ar fi fost după mine, aș fi luat-o pe Crela și mi-aș fi făcut cartierul general pe epavă...

Știu bine că, eșuat fiind, vaporul nu mai are unde să se scufunde...

În schimb, o anumită parte anatomică a mea nu mai prididește să se tot scufunde, în străfundurile pizdii Crelei!...

Coincidență, sau Dumnezeu știe ce, a cincea zi la noi, coincide cu ziua de plecare a Crelei...

O iau pe Oana la separeu și-i dau chitanța pentru următoarele cinci zile.

Le-am plătit eu, din banii mei, ca să fiu sigur că nu vor fi probleme, în caz de controale, razii, chestii...

O rog să nu le spună celorlalți...

Îmi fac bagajele și plec.

Big mistake!

Ies, împreună cu Crela, prin gard!...

Ne ia miliția!

= Jos bagajele! Ce aveți asupra voastră, chestii!...

Îmi desfac rucsacul, îmi aruncă lucrurile pe jos, iar când găsesc casetofonul Sony, aud cum transmit ceva, codat, prin stație.

Apare o Dacie gri și coboară un nene, ]n civil, cu păr grizonat, mic de înălțime, însă, sigur, al dracului...

= Ce-i ăsta?...

Eu, liniștit încă:

= Ce se vede, un casetofon.

= De unde l-ai furat?...

= L-am primit, cadou, de la mama, de ziua mea...

= Dar ce-i mă-ta, vreo regină?!?...

De data asta, și-a futut norocul! S-a luat de mama!...

= Întâmplarea face ca mama să fie funcționar de comerț exterior...

= Hai, lasă vrăjeala, până nu-ți trag vreo două bulane pe cur!...

Brusc, mă părăsește și se uită la Crela:

= Ia zi-mi tu, fă! De unde ați găbjit scula asta?

Crela, spre deosebire de mine, nu stă la discuții:

= Sunt fata colonelului de securitate Cutare, din Brașov! Puteți să verificați!

Tipul, descumpănit, dar nu prea...

= Auzi, când ți-oi da vreo două palme, îți iesE din cap coloneii!...

Gata! Mi-e de-ajuns!.

= Șefule, dă-mi mie câte palme vrei, apoi sună la numărul de telefon, interurban, pe care ți-l dau.

Când o să realizezi cu cine vorbești, nu fugi acasă, ci direct în mare și înoți până la turci!

Pricepi???!!!!

Deja sunt dezlănțuit!...

Iar dacă-ți vine ideea să te atingi de fata asta în vreun fel, nu știu ce-ți face colonelul, tac-su, dar... ai de-a face cu mine! Te asigur că n-o să-ți placă!

Faptul că l-am luat la persoana a doua singular, îl cam pune pe gânduri -- oricum, o fi fiind el ghiolban, dar dacă a ajuns să fie șef în miliție, cu siguranță că are, măcar un neuron în plus față de subalternii lui.

Are, totuși, instinct.

Mă întreabă:

= Dacă sunteți în regulă, de ce nu ați ieșit din camping pe la recepție, ci pe aici, prin spărtura asta din gard?

Mi-e clar că băieții au organizat o pândă, iar noi, ca găinile, am nimerit direct în plasa lor...

Redevenind politicos, îi explic și arăt, că se vede, care este cortul prietenilor mei și că, pur și simplu din comoditate, am preferat să ne îndreptăm spre gară pe aici, fără să mai ocolim pe la recepție.

Lasă capul în pământ, făcându-le, totodată, un semn discret subalternilor, să se îndepărteze.

Apoi, în timp ce se întoarce ca să se urce înapoi, în mașină, ne aruncă un:

= Bine, liber!

Pleacă.

Îmi bag lucrurile înapoi, în rucsac, apoi plecăm.

Probabil că absorbiți de cazul casetofonului meu, nu s-au mai obosit să-i verse pe trotuar și lucrurile Crelei.

Mi-e o rușine de mor!...

Și, de ce să nu recunosc, am și draci pe mine.

Dracului s-a dus, toată impresia plăcută lăsată de stațiune, de atmosferă...

De atunci, chiar dacă s-a schimbat regimul, n-am mai trecut niciodată prin Costinești, simpla idee de a revedea acele locuri, creându-mi repulsie...

Ajunși la București, am dus-o pe Crela la mine acasă și am făcut ce am făcut și pe vapor, doar că în alte condiții...

N-am păstrat vreo relație -- avea un prieten, impus de familie, la ea acasă, așa că ce rost avea să mă forțez eu, de aici, din București?...

M-a sunat, într-o duminică seara, din Brașov, de acasă, întrebându-mă unde am fost plecat.

Trecuse, de dimineață, prin București și i-ar fi făcut plăcere să ne revedem.

Ce să-i spun? Că eu, de fapt, de sâmbătă după-amiază și până duminică, după prânz, nu mai trecusem pe acasă?

Am mințit-o numai pe jumătate -- i-am povestit că am fost la ziua de naștere a unui prieten.

Am fost, e adevărat, însă, de acolo, am plecat cu o fătucă.

Scorpio58
Scorpio58
26 Urmăritori
12