Milena

Informații despre Poveste
O prietenă care m-a ajutat când am avut nevoie.
4.3k cuvinte
5
4.2k
00
Împărtășește această Poveste

Marimea Fontului

Dimensiune Implicită a Fontului

Spațierea Fonturilor

Spațiere Implicită a Fonturilor

Font Face

Față Implicită a Fontului

Tema Lecturii

Tema Implicită (Alb)
Trebuie să Intră în Cont sau Fă-ți Cont pentru a vă salva personalizarea în profilul Literotica.
BETA PUBLICĂ

Notă: puteți modifica dimensiunea fontului, fața fontului și puteți activa modul întunecat făcând clic pe fila pictogramă „A” din caseta cu informații despre poveste.

Puteți reveni temporar la o experiență Classic Literotica® în timpul testării noastre Beta publice în curs. Vă rugăm să lăsați feedback cu privire la problemele pe care le întâmpinați sau să sugerați îmbunătățiri.

Click aici
Scorpio58
Scorpio58
26 Urmăritori

E dimineață, sunt la birou, când, disperată, intră o colegă pe ușă:

- Fraților! Lui Bogdan i s-a făcut rău!...

Normal că ne repezim în biroul în care Bogdan, întins pe jos, cu jerseul unei colege sub cap, se cam zvârcolește.

Acuză dureri abdominale puternice.

Șeful cel mare decretează că o să dea telefon la salvare - suntem pe vremea lui ceașcă, așa că salvarea, dacă va veni, probabil că o s-o facă după cel puțin o oră...

Imediat mă hotărăsc:

- Nu, îl luăm cu mașina mea și-l ducem la spital.

Nu stau să aștept acordul șefului, ci, pur și simplu, îl rog pe un coleg mai bine făcut, ca și constituție, să mă ajute să-l ridic pe Bogdan și să-l duc la mașină.

Una dintre colege, se hotărăște subit:

- Vin și eu cu voi!

Șeful, ca să se bage-n seamă, îmi spune:

- Vezi, știu că e urgență, dar... ai grijă cum conduci!...

Colegii știu că "le am" pe-astea cu volanul și cu viteza...

În fine, avariile pornite, luminile aprinse, claxoane la greu, când e cazul, depășiri "la mustață", timp în care colega, care este pe bancheta din spate cu Bogdan, spune că l-a palpat pe burtă și că e tare ca un bolovan, așa cum i s-a întâmplat și fratelui ei, cu ceva timp în urmă și... a fost operat de peritonită.

Chestia mă face să dau în accelerație, alergând cu vreo sută patruzeci de kilometri prin oraș...

Noroc că nu am de traversat orașul - ajungem.

Îl luăm pe Bogdan și-l ducem la camera de gardă (echivalentul UPU din zilele noastre).

Apar niște cadre medicale care-l preiau pe Bogdan, după ce ne îndrumă să-l întindem pe un pat.

Gata, sunt, relativ liniștit și satisfăcut că am reușit să-l aduc pe Bogdan, din pădure și până la spital, în numai un sfert de oră...

Brusc, atenția îmi este captată de blonda care, cu stetoscopul, îl consultă pe Bogdan, pipăindu-l pe abdomen, chestii...

Tâmpit cum sunt, uitându-mă la ea, încep să mă gândesc că ar fi bine să mă fac și eu că mi-e rău, să mă pipăie și pe mine!...

Tipa decretează:

- Sunați la chirurgie.

Nu trec cinci minute, că apare un nene, la vreo cincizeci de ani, care repetă și el mare parte din operațiunile săvârșite de frumusețea blondă.

Apoi, cu o voce baritonală, dar blândă:

- Curaj, tinere, hai că intri la operație, de urgență!...

Colega mea începe să plângă, omul se uita la noi:

- Sunteți rude?

Răspund eu:

- Nu, domnule doctor, doar colegi de serviciu - noi l-am adus...

- ... Anunțați-i familia că are peritonită - adică i s-a spart apendicele - și-l operăm acum!

- Am înțeles, o s-o facem.

În fine, vin niște gealați cu o targă cu rotile, îl transbordează pe Bogdan și... pe-aci ți-e drumul!

Colegul meu pleacă să caute un telefon public, ca să sune la birou și să anunțe ce și cum, timp în care eu mă apropii de frumusețea blondă.

Observ că are ochii albaștri, o față frumoasă, o gură senzuală, că-n rest, nu mă prea pot exprima, întrucât este „protejată" de halatul alb...

Totuși, intuiția mea de motan îmi spune că, la modul general, nu poate să arate rău...

Ca vârstă, cred că este de-o seamă cu mine - douăj'cinci, sau pe-acolo...

Singurul lucru care nu-mi place este că are cearcănele cam pronunțate.

Probabil că a fost de gardă și nu a dormit deloc noaptea...

Mă apropii de ea, mă prezint, apoi, politicos, o rog să-mi spună unde este sala de operație unde urmează să aibă loc intervenția.

Îmi spune la ce etaj, însă nu uită să menționeze că... n-avem voie acolo...

Normal, fata nu mă cunoaște, așa că habar n-are ea ce „abilități" am eu să merg prin „locuri interzise"...

Deja îmi fac, mental, inventarul, cum stau cu mărunții, ca să pot câștiga bunăvoința vreunei asistente, sau pe cine oi întâlni în cale...

Mă uit în ochii domnișoarei doctor, Milena, că așa o cheamă - numele de familie n-are importanță aici - și, cu profunzime, îi spun:

- Domnișoară, pun pariu că n-ați închis un ochi toată noaptea - ați fost de gardă!...

Mă privește, surprinsă - de fapt, sunt convins, de-abia acum se uită, la modul adevărat la mine, ca la un om...

Îi zâmbesc.

Are oareșce ezitări - într-un târziu, se hotărăște să-mi răspundă:

- ... Da, dar de unde știți? Aveți doctori în familie?

Nu e cazul s-o mint:

- Nu, însă am mai mulți prieteni, așa că știu bine ce... „fericire" trăiți!...

- Cunoașteți pe cineva de aici?

E momentul să apăs pe accelerație:

- Până adineaori, nu cunoșteam pe nimeni!...

- ...?...

- ... Păi... acum vă cunosc pe dumneavoastră!...

Din lateral se aud niște chicote înfundate - afurisitele alea de surori medicale au tras, ale dracului, cu urechea la ce vorbim noi.

Dau să mă enervez, însă, tot de acolo, se aude:

- Vai, ce tip bine! Are noroc domnișoara doctoriță!...

Milena se face roșie ca focul, trece pe lângă mine și iese din camera de gardă.

Eu, bagabont, le zâmbesc asistentelor, le fac cu ochiul și mă grăbesc s-o urmez pe domnișoara doctor.

O ajung din urmă, mă asigur, vizibil, ca să-și dea seama și ea ce fac, că nu este nimeni prin preajmă, apoi mă adresez Milenei, lăsând dracului apelativul cu domnișoara doctor:

- Milena, te rog, vreau să stăm un pic de vorbă...

- ...?...

- ... Trebuie să mă lămuresc și eu despre niște aspecte...

- ... Spuneți!...

- ... În primul rând, lasă-mă cu persoana a doua plural, că sigur suntem de vârste apropiate!

Reușesc să-i smulg un zâmbet...

- În al doilea rând, spune-mi, te rog, dacă putem, pe aici, să mergem să bem o cafea, că sigur îți trebuie, ocazie cu care îmi dai și mie niște lămuriri, sfaturi, chestii.

Este clar descumpănită - mi-e limpede că în toată cariera ei, scurtă, e adevărat, nu i s-a întâmplat să fie abordată în stilul ăsta - de regulă, toata lumea se uită la doctori ca la niște zei și-i tratează ca atare, de parcă n-ar fi și ei oameni!...

Mă duce prin niște coridoare până la un lift, urcăm, apoi mă conduce într-o sală de mese, nu înainte de a o ruga pe o infirmieră să ne pregătească două cafele.

Suntem singuri - ne așezăm la o masa, în așteptarea cafelelor.

Începe să peroreze, ca să zic așa, că ea este doar un medic stagiar, fără o prea vastă experiență, însă că... o apendicită sau o peritonită, ca în cazul de față, este și ea în stare s-o vadă...

Încep să râd, spunându-i că sunt convins că o dă modestia afară din casă, explicându-i totodată că știu bine că dacă ar fi fost așa de neajutorată, nu ajungea într-un spital din București.

Este surprinsă, dându-și clar seama că, într-adevăr, am prieteni în branșă, că prea sunt informat...

Într-un târziu, mă întreabă:

- ... Și chiar așa de tare se vede pe mine cât sunt de obosită?...

E momentul să atac:

- ... Dacă n-ai fi o femeie atât de frumoasă, sunt convins că ai arăta cu mult mai rău!

Să n-o iei ca pe-o măgărie, dar dacă ar fi după mine, te-aș lua și te-aș băga de urgență în pat!

Face o față lungă și, cred, vrea să se înfurie.

Îmi dau seama la ce s-a gândit, așa că zâmbind, completez:

- Te-aș obliga să dormi cel puțin douăsprezece ore!

Brusc, își revine...

Își dă seama că mi-am dat seama cum a interpretat spusele mele, așa că simte nevoia să zică ceva:

- ... Într-adevăr, e clar, sunt foarte obosită!...

Vin cafelele, așa că fac gestul și scot niște bani din buzunar și-i întind infirmierei.

Aia, că nu și nu, chestii...

- Haideți, doamnă, vreți să mă ridic și să vi-i bag în buzunar cu forța?!?...

Tipa nu îndrăznește să întindă mâna, însă se apropie mai mult de mine, de așa natură încât ajung să-i înghesui banii în buzunarul halatului.

- Vai, domnu', mulțumesc!...

- Nu, doamnă, eu sărutmâna că ne-ați făcut cafelele!...

Tipa se codește, apoi i se adresează Milenei:

- Domnișoara doctoriță, dacă mai aveți nevoie de ceva...

- Nu, mulțumesc.

În sfârșit, rămânem din nou singuri.

Sorbim din cafele, apoi abordez și problema dureroasă - cât trebuie să-i dea Bogdan chirurgului, anestezistului, chestii...

Că... nu trebuie, că... nu e cazul, texte...

Iau o mină serioasă, supărată chiar:

- Milena, par eu a om căzut de pe altă planetă acum o oră?!?...

Este vădit jenată, apoi îmi explică faptul că ea este medic generalist, pe când ăla este chirurg, că nu știe, plus că depinde de gravitatea intervenției, chestii...

O opresc - n-o mai las să bată câmpii...

- OK, atunci, facem altfel - după operație, te las să te interesezi. Apropos, la ce oră termini garda?

În fine, mai vorbim, mai povestim, terminăm, între timp și cafelele, coborâm.

Îi găsesc, la parter, pe colegii mei, cărora le spun să se întoarcă la birou, sau să plece acasă, că rămân eu până apar părinții lui Bogdan.

După ce scap de colegi, intru în camera de gardă și, politicos:

- Domnișoară doctor, eu rămân pe aici, pe la parter - vă rog frumos, când aveți o veste, să-mi spuneți și mie.

Milena se uită spre mine, dar nu apucă să-mi răspundă, că vorbesc tot eu:

- Mulțumesc!

Mă retrag.

În timp ce ies pe ușă, iar aud tot felul de chicoteli, însă, de data asta, sigur, e „de bine", așa că nu-mi fac probleme...

În două vorbe, trei cuvinte, Bogdan a scăpat cu bine din toată tărășenia - pe fraier îl durea de câteva zile, însă a crezut că este vreo indigestie, gaze, chestii de-astea...

De acum, o să mă concentrez cu povestirea, prioritar, pe Milena.

....................................................

O dată ieșită din gardă, mă ofer s-o conduc acasă, menționând că sunt cu mașina.

Apropos - femeia, „în civil," arată foarte bine - balcoane darnice, însă nu lăptării - de altfel, din ce-mi dau eu seama, nici măcar nu poartă sutien - poponeață bombată, numai bună de „odihnit" în pat, cu cracii în sus, iar apropos de craci, nici ăștia nu arată rău deloc!...

Nu știu dacă asistentele au „încurajat-o", sau, pur și simplu oboseala, au determinat-o pe Milena să accepte oferta mea, însă nu uită să menționeze că stă destul de departe, într-un cartier bucureștean...

Întâmplarea face ca drumul spre casa ei să treacă și prin fața blocului în care locuiesc eu, așa că nu pierd ocazia să-i arăt, menționând scara și etajul...

Îmi văd de drum - nu mă hazardez s-o invit pe la mine - vreau s-o fut, nu s-o ratez, ca fraierul!...

După ce se asigură că am depășit cu mult blocul în care i-am arătat că locuiesc, ține să mă flateze:

- E frumos aici, ultracentral...

Nu mă las nici eu mai prejos:

- Lasă, că și la tine e frumos - distanțe mari între blocuri, multă verdeață...

Pe măsură ce ne apropiem de locuința ei, o simt cum se tensionează.

Sunt sigur că se jenează - să-mi mulțumească și... pa, sau să mă invite la încă o cafea...

Tac.

Ajunși la ea, însă, mă apucă limbarița:

- Milena, știu cât de obosită ești, așa că te rog frumos, scoate telefonul din priză și dormi!

Ceea ce aș vrea, totuși, este să ne vedem și noi, zilele astea - ne plimbăm, mergem la o terasă, vedem noi...

Zâmbește, însă o face de complezență.

Tot eu trebuie să bag textul:

- Uite, ca să nu zici că una, alta, te rog să-ți notezi numerele mele de telefon, de acasa și de la birou - nu-ți pretind să mi-l dai pe al tău... Te gândești, vezi...

Se uită prin parbriz, undeva departe...

Brusc se hotărăște:

- Nu. Îți dau eu numărul meu și, dacă poți, sună-mă mâine după cinci.

- ... Bine și-așa!

Notez numărul, apoi, la modul cel mai cavaleresc cu putință, îi iau mâna și i-o sărut.

....................................................

A doua zi, pe la șaptesprezece și treizeci, o sun, apoi mă duc și o iau de acasă.

Îmi place ce văd - e îmbrăcată cu o fustiță „tunsă scurt" și o bluziță destul de decoltată - în continuare nu poartă sutien, așa că mă pot desfăta, vizual deocamdată, cu bunătate de sfârcuri - după cum i s-au întărit, iar afară este, totuși, cald și nici nu bate vântul și ei îi umblă mintea „la prostii"!...

Cert e că arată cu mult mai bine fără cearcăne - s-a odihnit - a fost fată ascultătoare...

Oricum, după cum arată și după cum apare îmbrăcată la prima întâlnire, mi-e clar că nu e ușă de biserică!...

Îi propun să mergem în parc, în Cișmigiu.

Acceptă.

Ne plimbăm, vorbim, îmi povestește diverse glume mai mult sau mai puțin tâmpite pe care le făceau colegii mediciniști în facultate.

Pe majoritatea le știu de la ceilalți prieteni...

Normal că o las să mă amuze - doar n-o să mă apuc să-i stric cheful fetei!...

Îi spun și eu un banc, de-al lor, care, zice-se chiar s-a petrecut în realitate:

- Cică la cursul de anatomie, când tocmai se preda penisul, o gagică, studentă, nedormită toată noaptea, pentru că fusese la un chef monstru, cade cu capul în piept.

Proful o observă și, când întreabă care este structura penisului, o strigă pe asta pe nume, să răspundă.

Colegii o înghiontesc, să se trezească, gagica sare în picioare și, normal, neștiind ce a întrebat proful, începe cu:

- Ăăăăăăă... păi...

La care, bulangiii de colegi din spate, îi șoptesc:

Milena nu mă lasă să continui, ci, râzând cu poftă, strigă:

- Osoasă!

Râdem cu poftă, apoi continui eu:

- Nu, domnișoară, poate așa ți s-a părut ție, azi noapte, pe unde te-ai dus!...

Iar tragem o porție de râs...

În fine, se face șapte seara, așa că-i propun să mergem la cârciumă.

Se codește un pic, însă acceptă, inclusiv ideea ca mai întâi să mergem până în apropierea blocului meu, să parchez mașina, ca să nu stau pe sec, să mă uit la ea cum bea, mai ales că locația unde i-am propus să mergem este renumită pentru berea de calitate...

Zis și făcut!

...............................................

Ieșiți din cârciumă, îi propun să luăm un taxi.

Îmi spune că nu e cazul.

Întreb:

- Atunci, cum?

- ... Mergem pe jos.

- ...?...

- Stai suficient de aproape, iar o plimbare după ce am mâncat nu ne face rău!

Recunosc că la faza asta, m-a avut!

.................................................

Intrăm, aprind câteva lumini discrete, dau drumul, în surdină, la ceva muzici, apoi m duc și aduc o sticlă și două păhărele.

Torn, bem, apoi Milena mi se uită-n ochi și-mi spune, zâmbind:

- Știu ce vrem amândoi, însă trebuie să ne grăbim - eu dimineață la șapte trebuie să fiu la spital, așa că pe la cinci o să te rog să mă duci acasă, ca să am timp să ma pregătesc - vezi, deci, te rog, cât mai bei - nu-mi place să circul noaptea, sau în zorii zilei, singură, cu taxiul...

Las paharul pe masă, neterminat și mă ridic.

Milena mă imită, așa că ne întâlnim la mijlocul drumului și ne îmbrățișăm.

Ne sărutăm cu foc, cu pasiune - știe ce face și o face excelent!

Ne oprim, iar eu încep să-mi deschei cămașa.

Se îndreaptă spre fotoliul ei și începe și ea să se dezbrace.

Ne întâlnim din nou, goi pușcă.

O ajut să se întindă în pat și-i iau mamelele la mozolit, motiv pentru care începe să respire ca o locomotivă cu aburi.

Îmi pune, expert, mâna pe pulă, mi-o belește de două ori, apoi îmi șoptește:

- Hai, vino!...

Îmi place de mor - se vede că a studiat anatomia, că-și folosește mușchii abdominali, vaginali, la greu, mulgându-mă ca pe ugerul văcuței.

O simt cum se udă din ce în ce mai tare...

Nu mă lasă s-o pompez, ci pur și simplu mă ține înăuntru , adânc, umplându-i toate cotloanele.

Mă frec cu pelvisul de lindicul ei, făcând mișcări de rotație și de translație...

O ia cu tremurici și o simt cum juisează - mă strânge în brațe.

O întreb:

- Nu vrei să folosim un anticoncepțional local?

Se întrerupe din ce făcea și mi se uită în ochi:

- ... Tu nu simți... ceva, acolo, mai... altfel?

Mă concentrez un pic - gata, m-am prins:

- Ți-ai pus sterilet!...

Zămbește:

- Ai ghicit!...

Continuăm să facem ce făceam, apoi, în sfârșit, ajung și eu la momentul culminant.

Mă simte:

- ... Acum poți să mă lovești!...

Dau din cur de câteva ori și... explozie!

După primul jet, mă strânge mai tare în brațe și își încolăcește picioarele peste fundul meu, trăgându-mă înăuntru.

A terminat și ea, încă o dată!...

Mergem la baie - moare de plăcere când o frec cu lufa pe spate, pe bucile curului, pe picioare, apoi o întorc cu fața la mine și reiau operațiunea.

Mă observă că evit să-i frec vulva și sânii, așa că mă roagă s-o frec și pe acolo, cu același „instrument", însă având grijă să nu apăs.

Când ajung în dreptul vulvei, își desface picioarele și se prinde cu mâna ei de mâna mea, ghidonându-mă pe unde s-o ating cu lufa.

Cu cealalta mână, se ține bine de părul meu - mă strânge - și-a dat drumul!...

Mă îmbrățișează:

- Mulțumesc, iubitule!... Mi-era așa de dor!...

Sunt un pic, sau mai mult, debusolat - femeie frumoasă, deșteaptă, să nu-și găsească ea partener de sex?!?...

Continuă, tot ea:

- ... Nu că n-aș avea cu cine, dar gărzi, chestii, iar eu, acolo, în spital, n-o fac!

- ... Din ce știu eu, mulți își rezolvă așa problemele!...

- Mie-mi spui?!? Însă... mi se pare... degradant. Pe scurt, nu-mi place! Nici măcar nu cred că aș putea să am orgasm, știind unde mă aflu!...

Întorși în pat, normal, eu iar am pula sculată.

Se uită la ea, mi-o atinge:

- Ce mă fac eu cu tine?!?

- ...?...

- Neapărat trebuie să prind și eu măcar trei-patru ore de somn - altfel, iar sunt ruptă - doar m-ai văzut!...

Mă uit la ceas - este deja miezul noptii.

O înțeleg, așa că-i spun:

- Milena, nu-i un capăt de țară dacă te las acum să dormi - în fond, sunt descărcat, așa că n-or să mă doară... "părțile moi"!

- ... Ești nebun?... Cum să las eu așa splendoare să stea „pe sec"?!?...

- ... Băi, stai așa! Dacă te iei după „frumusețea" mea, nici nu dormim și nici nu mai ajungi mâine la spital!...

- ... Ahhhh, ce bine!... Abia aștept să te prind când am niște libere!...

Se apleacă și-mi aplică un pupic, „cast", pe capul pulii, apoi se întoarce și mi se uită în ochi:

- O să trișez un pic, ca să te termin cât mai repede și să tragem obloanele...

Mă ia la lins, băgându-mi o mână sub coaie și masându-mi prostata, apoi, finuț, mi-o ia în gură.

O simt c-o face cu pasiune, cu voluptate și... clar, cu multă experiență.

În nici zece minute, explodez - știe asta, așa că are grijă să-mi prindă cu mâna baza pulii și să mă maseze, să mi-o frece, să mi-o țină belită, în timp ce limba i se „odihnește" pe ața pulii.

Nu mă înghite, dar îmi înghite sperma.

După ce mă liniștesc și se asigură că nu mai am de dat nici un strop de spermă și nici nu au rămas urme, se ridică și se apropie cu fața de a mea:

- Sper că nu ești vreun pudic - oricum, mi-e clar că ai mai făcut chestia asta și cu altele!...

- ... Te-ai prins! Nu sunt pudic și nici nu sunt la prima experiență...

Ne zâmbim, reciproc, apoi mă întreabă:

- ... Vrei să mă duc să mă spăl pe dinți?

O apuc de ceafă și îi bag limba-n gură - mi-o primește cu drag.

Ne sărutăm un minut, apoi se întrerupe:

- Te rog eu mult, lasă-mă să dorm!

- Gata, puiule!

Se întoarce cu spatele la mine.

Iau o cuvertura să ne învelim.

Mă lipesc de ea și o îmbrățișez.

Se împinge cu curul, provocator, în pula mea.

Îmi spune, șoptit:

- Îmi place de mor! Somn ușor, dacă o să poți!... Chicotește.

Îmi aduc aminte:

- Stai să pun ceasul să sune!...

- Nu e cazul - am eu ceasul meu biologic - nu dă greș!...

- OK, atunci, noapte bună!...

Se mai freacă un pic, provocator, cu curul de pula mea:

- ... Aș sta cu ea în mine toată noaptea, însă nu pot să adorm - am încercat!...

- ... Gata, frumoaso, că nici dacă-mi faci conversație nu adormi!...

- ... Bine, gata!...

Într-adevăr, dimineața la cinci simt că cineva mă sărută pe frunte, ca pe-ăia mici!...

Mi se uită în ochi:

- ... Ahhhh ce te-aș săruta eu în altă parte, dar întârziem și nu-mi permit!...

...........................................

Dacă tot am dus-o acasă, am așteptat-o să se schimbe, apoi am dus-o, tot eu, la spital.

La șase și douăzeci eram deja în fața spitalului.

Văzând cât e ceasul, comentează:

- Dacă știam, te trezeam altfel...

- ... Vezi că nu este același trafic puțin mai tarziu! Lasă, că nu s-au băgat zilele-n sac!

Scorpio58
Scorpio58
26 Urmăritori
12