Oglindiri în Enormii Lor Ochi 13

Informații despre Poveste
Capitolele 50 - 53 ale primei părți a romanului.
4.9k cuvinte
4.67
1.8k
00

Partea 13 din seria de 33 de părți

La curent 06/07/2023
Creată 03/20/2016
Împărtășește această Poveste

Marimea Fontului

Dimensiune Implicită a Fontului

Spațierea Fonturilor

Spațiere Implicită a Fonturilor

Font Face

Față Implicită a Fontului

Tema Lecturii

Tema Implicită (Alb)
Trebuie să Intră în Cont sau Fă-ți Cont pentru a vă salva personalizarea în profilul Literotica.
BETA PUBLICĂ

Notă: puteți modifica dimensiunea fontului, fața fontului și puteți activa modul întunecat făcând clic pe fila pictogramă „A” din caseta cu informații despre poveste.

Puteți reveni temporar la o experiență Classic Literotica® în timpul testării noastre Beta publice în curs. Vă rugăm să lăsați feedback cu privire la problemele pe care le întâmpinați sau să sugerați îmbunătățiri.

Click aici

În atenția cititorilor: Am observat că unii dintre dvs. au sărit (câte) o parte a romanului - i.e. mai multe capitole succesive. După cum am precizat în descriere, acesta este un roman, așadar acțiunea, prezentarea personajelor și interacțiunile dintre ele evoluează constant; întrucât aceste părți sunt stabilite numai pe baza numărului de pagini și nu au subiecte independente, vă recomand să nu săriți câteva capitole odată deoarece există posibilitatea de a rata elemente având relevanță în desfășurarea ulterioară a acțiunii sau introducerea unor noi personaje, astfel putând apărea nelămuriri.

50

Keiko, terminând eliminarea dintre noi a cămășii, atacă pantalonii; întind o mână să îi mângâi părul, dar rămân cu ea în aer - vocea aspră a unui individ sigur de sine dă buzna peste noi: „...'plu, șase picioare înălțime?" Tresalt și mă uit, din reflex, în jur; vocea lui Ikumi, răspunzând: „Hmm... Posibil...", mă dumirește - micuța himă azurie a hotărât că e bine să ascultăm convorbirea pe care o are. Sora ei îmi prinde mâna pe care o întinsesem și o strânge ușor, cu o expresie de concentrare un pic temătoare pe chip; îi răspund strângând-o și eu pe a ei în timp ce urmărim dialogul.

La naiba! Ăștia chiar mă caută! Ideea lui Ikumi de a-mi schimba înfățișarea a fost excelentă... Iar modul în care ocolește răspunsurile fără să dea impresia că ar ascunde ceva îmi întărește convingerea că ar putea să se gândească la o carieră de actriță...

Și totuși, cine ar putea fi „ăștia"? Și ce mama dracului au cu mine?! Să știe că sunt venit din alt univers...? Dacă da, s-ar explica de ce mă caută; nu și de ce vor să mă omoare. Fiindcă se pare că asta urmăresc de fapt - după reacția pe care o are tipul când Ikumi o descrie pe Asuka, e clar că o cunoaște. Sau că știe destule despre misiunea ei... Asta, dacă nu cumva mă înșel pe toată linia, pentru că ar putea fi până la urmă vorba despre o confuzie; iar dacă eu sunt, totuși, cel căutat, poate că sunt mai mulți cei care mă caută, și poate nu toți mă vor mort... Însă cred că e mai bine să nu mizez pe asta.

Cu gândurile alergându-mi în cerc prin minte, nu sunt decât pe jumătate atent la dialog, dar individul cere să vorbească și cu Keiko, - ce semnificație o avea codul ei? - iar ea îmi strânge aproape dureros mâna înainte de a se ridica, șoptindu-mi:

- Rămâi aici...

Ușa glisează pe role și capul azuriu al lui Ikumi își face apariția; ne privește o clipă cu o mină serioasă, aproape dură, apoi spune mai tare decât ar fi fost necesar - probabil pentru urechile tipului:

- Keiko, poți veni? E un inspector de poliție care-l caută pe un tip...

Tânăra îmi aruncă o privire pe cât de verde, pe atât de intensă și se alătură surorii ei; ies amândouă din raza mea vizuală. Aș vrea să văd figura individului, însă nu am idee ce unghi acoperă obiectivul aparatului, așa că stau nemișcat, cu urechile ciulite.

- Keiko, cod M-YF18GG026? repetă vocea.

- Mda... Care-i treaba?

- Inspector principal Miguel Tanaka, Comisariatul Central al Districtului. Ai avut în ultima vreme printre clienți un tip de vreo treizeci și cinci de ani, alb, păr negru, barbă scurtă, suplu, șase picioare înălțime?

- Vreo doi sau trei; depinde ce înțelegi prin „în ultima vreme".

- Ultimele două-trei zile.

- Atunci, nu.

- Ești sigură?

- De vreme ce ți-am zis că nu, înseamnă că sunt sigură.

- Nu-mi place atitudinea ta.

- Nici mie mutra dumitale, dacă tot ai deschis subiectul.

- Vrei cumva să te aduc la comisariat?

- De ce, vrei cumva să mă fuți?

- Himă cretină!... - se mai aude înainte ca un „bip!" să pună punct convorbirii.

Ikumi începând să chicotească, risc o privire de după ușă; Keiko, așezată pe una dintre canapele cu coapsele depărtate, - presupun că a adoptat poziția drept ilustrare a ultimei replici, - întoarce capul spre mine și îmi face cu ochiul.

- Uite-l și pe tipul de vreo treizeci și cinci de ani, cu părul negru și fără barbă! spune, rânjind.

Mă apropii de ele.

- Nici nu știu cum să vă mulțumesc... - zic.

- Atunci, n-o face! răspunde Ikumi.

- Doar nu era să-mi dau iubitul pe mâna poliției înainte de a mă culca cu el? Cel mult, după... - continuă să rânjească Keiko.

- Asta, dacă domnul Tanaka chiar e polițist - spune hima bleu. Ceea ce nu prea cred.

- De ce? mă interesez.

- Nu știu... Era ceva în atitudinea lui...

- Mda, și mie mi s-a părut - renunță la rânjet în favoarea unei mine gânditoare fata verde.

- Dacă nu-i polițist, atunci ce naiba e? mă întreb cu voce tare.

- Probabil că un alt ucigaș - presupune cu calm pseudo-puștoaica. Asuka le-a zis că a dat greș, și unde te-a întâlnit, așa că au pus pe altcineva să se ocupe de tine.

Mă încrunt, apoi o fixez concentrat.

- Atunci, cred că tipul n-a sunat toate himele din zona parcului, ci numai aici; dacă Asuka i-a spus unde m-a întâlnit, probabil că i-a povestit și cu cine eram. Fiindcă părea să te cunoască.

Se lasă tăcerea, dar nu pentru mult timp - Ikumi clatină din cap și spune:

- M-am gândit și eu la asta când Tanaka, sau cum l-o fi chemând de fapt, a pomenit despre parc; dar după cum s-a comportat, nu părea să știe de mine. În plus, a chestionat-o și pe Keiko. Așa că, dacă nu s-a jucat cu noi, cred mai degrabă că nu are chiar toate informațiile.

- Ar fi bine - zic.

Keiko se dotează cu o mină „ăștia ori sunt proști, ori se prefac" și intervine:

- În loc să tot dați cu presupusul, mai bine verificăm dacă a mai sunat și alte fete; o-ntreb pe Sayuri.

Și, în timp ce schimb o privire nouă-de-ce-nu-ne-o-fi-dat-prin-cap cu falsa fetișcană, se întoarce spre combo și spune: „Apeleaz-o pe Sayuri! Acasă."; aparatul se conformează - deasupra lui apar un număr de telefon și chipul unei hime manga cu păr lung, vernil, și ochi aurii, părând de vreo optsprezece ani. Are aceleași trăsături ca Ikumi și Keiko, însă urechile care se ițesc printre șuvițele vernil seamănă cu capetele unor aripi de liliac... Mă abțin de la o tresărire, - mai ales că imaginea statică e înlocuită de una pe cât de animată, pe atât de zâmbitoare, - însă nu și de la un gând: „Biata fată..."

„Biata fată" exclamă:

- Hoolaa, Keikoo! Ce faci, nu ne-am văzut demult!

- Hola, Sayuri! Deranjez?

- Deloc! Ia zi, cu ce ocazie ți-ai adus aminte de mine?

- Păi, voiam să te-ntreb ceva...

Chipul fetei se întristează, cu toate că zâmbetul nu îi părăsește buzele.

- Mă miram eu...

- Nu te mai mira, că oricum mă gândeam să ne vedem la o cafea ca să mai stăm de vorbă. (Întristarea se retrage, dezamăgită de prea scurta ei prestație.) Poate pe mâine?

- Sigur, pe mâine! Stabilim acum ora?

- Pe la amiază, sau poate chiar mai devreme; dar te sun înainte.

- Granit! Asta era întrebarea? Dacă ne putem vedea mâine?

- Păi, nu... Te-a sunat un tip de la Comisariatul Central, Tanaka, să te întrebe dacă ai fost azi-dimineață prin parcul Roberts cu un natural bărbos de vreo treizeci și cinci de ani?

Ochii aurii ai himei se măresc odată cu înălțarea sprâncenelor.

- Da; de ce, te-a întrebat și pe tine? Credeam că tipu' ăla a fost văzut cu o dragoniță ca mine...

„Dragoniță"...?

- Mda... Dar se pare că tot ce știu e că a fost cu o himă manga... Gracias, Sayuri! Mă ierți acum, da' nu pot să mai stau la taclale... Ne vedem mâine, da?

- Abia aștept! Și nu care cumva să nu-mi povestești despre ce-i vorba!

- Nu-i vorba despre nimic; doar eram curioasă dacă le-a sunat pe toate himele din zonă...

- Da, bine! Mai învață să te prefaci, Keiko! Sayo'!

- Sayo'... - zice hima verde înainte de a se întoarce spre noi cu o sprânceană arcuită a mirare: Cum adică, nu știu să mă prefac!?

Ikumi abia se abține să râdă de figura ei.

- Te tachina, baka!

- Mda, bine, știam asta... - bombăne Keiko; apoi, cu un zâmbet: Vestea bună e că Tanaka habar n-are cu ce fel de himă ai fost în parc! De vreme ce a întrebat-o și pe Sayuri...

Hima azurie aprobă concluzia înclinând capul, iar eu mă pomenesc vorbind:

- Biata fată... Ce idee să-i facă urechile alea...

Tânăra verde mă fixează o clipă cu ceva semănând a surprindere în ochi, după care chicotește:

- Stai să-i vezi coada!

Coada?! Păi da, ar fi trebuit să îmi dea prin cap - de vreme ce este o „dragoniță"...

- Nu-i frumos să râzi de prietena ta - o critică Ikumi.

- Nu râdeam... - spune cu jumătate de gură criticata, în timp ce o ușoară îmbujorare îi vizitează pomeții. Oricum, e o fată drăguță; ai să vezi dacă n-o să-ți placă, Denn!

Tot ce se poate. Oricum, părea simpatică.

Keiko se întoarce la ideea principală:

- În privința asta ne-am liniștit, iar ideea soră-mii de-a te tunde a fost grozavă! N-au cum să te recunoască așa: cu părul scurt și fără barbă, ești mult schimbat; acum pari chiar mai tânăr de treizeci și cinci de ani.

- Păi, nici nu am treizeci și cinci...

- Nu...? Da' câți ai?

- Patruzeci și unu.

Enormii ei ochi verzi devin și mai mari.

- Vorbești serios?

- Bineînțeles.

- Nu arăți deloc de vârsta asta... Ești sigur că ai patruzeci și unu?

Ikumi își dă ochii peste cap făcând o mutriță multă-minte-i-mai-trebuie și bodogănește:

- Îl caută să-l omoare și tu întrebi tâmpenii!

Keiko nu consideră necesar să îi răspundă; doar se strâmbă la ea. Până nu se răzgândește și începe o nouă ciorovăială, spun primul lucru care îmi trece prin cap:

- În orice caz, ați fost nemaipomenite amândouă! N-a lipsit mult să mă convingeți și pe mine că nu m-ați întâlnit niciodată...

Hima azurie îmi adresează și mie aceeași grimasă, în timp ce sora ei pare amuzată de așa-zisa mea glumă; important e că am reușit să îndepărtez „pericolul". Continuu, însă pe un ton serios:

- Iar dacă tipul e într-adevăr alt ucigaș trimis pe urmele mele, măcar știți cum arată... Puteți să mi-l descrieți?

- De ce să ți-l descriem? spune Ikumi. Mai bine uită-te la el.

Și se întinde către combo; după ce degetele îi dansează rapid pe suprafața acestuia, în aer se formează imaginea unui chip - e, după cum sugera și numele, un metis, iar singura trăsătură deosebită este forma pătrățoasă a maxilarului.

- Hmm! face Keiko, privind gânditoare mutra plutitoare.

- „Hmm", ce? se interesează pseudo-puștoaica. L-ai întâlnit și abia acum ți-ai amintit?

Hima verde dă din umeri.

- Nu mi-am amintit nimic; ce, crezi că-mi încarc memoria cu fețele tuturor idioților cu care m-am culcat? (Face o abia sesizabilă pauză înainte de a continua.) Când am vorbit cu el n-am observat, dar acum, când imaginea-i statică, se vede că-i de sinteză: uitați-vă la firele de păr, sunt toate perfect așezate; inclusiv sprâncenele...

Ikumi se apleacă înspre imagine și o cercetează încruntată; după o clipă, murmură:

- Da, ai dreptate. E sintetizată.

- S-a zis cu avantajul meu!... - bombăn.

- Mda, așa se pare - confirmă Keiko.

- Poate reușim să aflăm de unde a apelat... - spune fata azurie.

- Doar nu-ți închipui că a sunat de-acasă, după ce și-a ascuns mutra?! exclamă tânăra cu plete verzi.

- Baka! Mă gândeam la Jonesy.

- A, da... - concede sora ei.

- Cine-i Jonesy? mă bag în discuție.

- Un manipulator pe care-l cunoaștem - mă „dumirește" Keiko.

- Ce înseamnă „manipulator"?

Ikumi se întoarce spre mine și îmi explică:

- Unul care se pricepe să umble în rețeaua virtuală. Și s-o modifice pe alocuri, fără să observe supraveghetorii.

Presupun că e vorba de varianta de aici a Internet-ului și de un hacker...

- Vorbești tu cu el? o întreabă pe Keiko.

- Dacă mă rogi frumos... îi rânjește aceasta.

Micuța bleu bodogănește ceva ininteligibil, iar tânăra verde, continuând să rânjească, îmi explică:

- Jonesy e cam îndrăgostit de Ikumi, da' ea nu-l place deloc... Îți dai seama că dacă-l caută pentru chestia asta, n-o să scape fără s-o reguleze!

- Aha...

- Chiar trebuie să povestești tot?! mârâie obiectul dorințelor lui Jonesy.

- Da' ce, avem secrete față de Denn?

- Nu, dar nu-mi place subiectul.

- Când îți ziceam că nu-l înghite! rânjește iar Keiko.

- Da, bine, mă rog... - mormăie Ikumi. Ce-ar fi să ne întoarcem la problema noastră?

- N-am nimic împotrivă; da' n-am auzit nicio rugăminte...

- Te rog - spune printre dinți falsa fetișcană.

- Bine, mă ocup eu de asta - acceptă hima cu ochi verzi. Mâine dimineață, că n-am decât un client; acum am altă treabă - adaugă, privindu-mă printre genele lungi.

- Oricum, asta o facem mai mult ca să vedem din ce parte vine pericolul - zice Ikumi. Nu cred că mai au cum să-ți dea de urmă acum, când arăți și te-mbraci altfel.

- Sper să ai dreptate... - spun. Chiar nu-mi place să joc rolul vânatului, cu atât mai mult cu cât n-am idee de ce.

- Iar dacă-l descoperim, îl facem noi cumva să zică tot ce știe! se ambalează Keiko. Așa o să afli despre ce-i vorba!

- Sau despre cine... - murmur.

- Te gândești în continuare că s-ar putea să fi fost confundat, nu? se interesează hima cea mică și azurie, deși sunt convins că m-a „citit" deja.

- Ar fi, pe undeva, o ușurare, nu crezi? o întreb.

- Mda... - zice cu îndoială. Și cum te gândești să lămurești confuzia, dacă ești într-adevăr „dublura" unui Denn care există deja aici?

- Stați o clipă! intervine tânăra cu plete verzi. Despre ce vorbiți, credeți că Denn exista deja aici, înainte de a veni din universul lui?

- E o posibilitate - spun. Dar nu e vorba chiar de mine, ci de un... Cum să-i zic? O variantă a mea născută aici.

- Dacă există, în orice caz nu e identic - completează Ikumi. Am încercat dacă amprentele lui sunt identificate și n-au fost.

- Și dacă a existat? întreabă ca pentru sine Keiko.

O fixăm, nedumeriți; sora ei e cea care vorbește prima:

- Ce vrei să spui? Că a murit? Atunci, n-au de ce să-l mai caute.

Clatină din cap, ridicând valuri verzi din plete.

- Nu, nu; mă gândeam că dacă a fost cumva posibil ca Denn să apară aici din lumea lui, poate că a fost o rocadă...

Ne holbăm amândoi la ea; nu ne dăduse prin capete așa ceva...

- Adică Denn de aici e acum în universul lui Denn al nostru, asta vrei să spui, nu? vrea să fie sigură că a înțeles micuța bleu.

Keiko înclină din cap a „da", iar eu cad la rându-mi pe gânduri.

- Nu văd de ce n-ar fi posibil și așa ceva... Iar dacă cel de aici știa că e urmărit ca să fie omorât, acum trebuie să fie-n culmea fericirii că a scăpat!

Hima azurie începe să enumere pe degete:

- Asta dacă: chiar există sau, mai degrabă, a existat și a fost „mutat" în locul tău; a supraviețuit; i-a dat și lui prin cap că a avut loc o înlocuire, are altă fire decât tine și nu-i pasă ce pățești tu...

Cea verde continuă enumerarea:

- Și dacă: nu a ajuns la nebuni; nu regretă pe nimeni de-aici; nu...

Întind mâinile în față și le agit dintr-o parte în cealaltă.

- Gata, că începe să mă doară capul! Mai bine ne-am gândi cum să verificăm dacă e, sau a fost, și un alt Dennis Morton aici; asta până nu-l avem pe conștiință...

- Dacă mă mai roagă o dată Ikumi, vorbesc cu Jonesy și pentru asta... - își reinstalează rânjetul Keiko.

- Baka! își dă acordul Ikumi. Parcă ziceai că ai altă treabă acum...

Diversiunea pare să funcționeze - sora ei mă înfășoară în verdele privirii și murmură:

- Ai dreptate...

51

Hola, Asuka!"

„...Dracu' să te ia, Păpușarule! Cum ai aflat numărul ăsta?!"

„Am metodele mele, și n-o să ți le împărtășesc..."

„Ce vrei?"

„Niște informații."

„Folosește-ți metodele secrete ca să le afli!"

„Ț-ț-ț! Nu ești deloc amabilă... Vrei cumva să murdăresc frumoasa noastră relație recurgând la amenințări?"

„Noi doi avem o relație doar în visele tale... Sau în coșmarurile mele. Iar amenințările tale mă lasă rece; știi foarte bine că nu mă poți manipula."

„Poate că nu, dar te pot denunța."

„Cui, idiotule? Șobolanilor? Ca să-mi dai ocazia să povestesc tot ce știu despre tine și despre Organizație?"

„Mă crezi chiar atât de naiv? Mă gândeam la prietenul nostru comun, Dan."

„ ..."

„Ei, știi tu care, cel care te-a învățat ce înseamnă frica..."

„...Ce vrei?"

„Să-mi spui dacă hima manga cu care era în parcul Roberts e cumva una pentru pedo, Ikumi."

„Mda..."

„Bănuiam."

„Și atunci de ce mă mai plictisești cu tâmpeniile tale? Nu te-ai mai dat demult tigru?"

„N-am nevoie să mă dau tigru. Nu c-ar fi cumva treaba ta. Mai am o întrebare."

„Întreabă-mă și lasă-mă naibii-n pace!"

„Amabilă ca-ntotdeauna! Descrie-mi ce s-a-ntâmplat când ai vrut să-l ucizi".

„...Nu știu."

„Asuka, nu te juca cu mine!"

„Nu mă joc, idiotule! Chiar n-am înțeles ce s-a-ntâmplat! Am început să-i ard sinapsele și-n aceeași clipă mi-a respins atacul mai ușor decât ai sufla un fulg... Și cred că la fel de ușor m-ar fi ucis, dacă ar fi vrut!"

„Interesant..."

„Da, „interesant". Sper ca în cazul tău să nu se oprească!"

„Amabilă și drăguță, așa e Asuka noastră!"

„Scutește-mă!"

„O să te caut să-ți povestesc cum l-am terminat pe super-asasinul tău."

„Nu, mulțumesc. Deja te-am suportat destul, n-am chef și de stafia ta."

„Ești o fată tare amuzantă, știi asta?"

„Du-te dracu'... Ba nu, du-te să-l ataci pe Dan!"

52

Luându-mă de mână, Keiko mă conduce înapoi în dormitor, unde se așază din nou pe saltea și mă privește; simt cum încep să mă topesc sub dogoarea zâmbetului ei.

- Dacă tot stai încremenit acolo, măcar dezbracă-te! îmi spune chicotind.

Ideea nu mi se pare tocmai rea. Totuși, nu o pun în aplicare, ci mă așez în genunchi în fața ei, îi cuprind obrajii în palme și mă las scăldat de talazurile dulci ale oceanelor imenșilor ei ochi; cu o mână, mă prinde de ceafă și mă trage către ea; buzele ni se ating și sărutul mă extrage din realitate pentru a mă arunca în vârtejul unei lumi numai a noastră... Nu știu când am ajuns gol, abia dacă am sesizat momentul în care sărutul a devenit felație - totul a decurs atât de natural, de fluid... Keiko se întinde pe spate, își depărtează coapsele și, culcându-și capul pe o parte, mă fixează din colțul ochilor; mă aplec înspre sexul ei, dar mă oprește cu o șoaptă:

- Nu, Denn... Nu acum... Vino în mine.

Îmi apucă penisul și mă conduce în ea; o penetrez cu o neașteptată ușurință și rămân pentru o clipă nemișcat, o undă de decepție tulburându-mi emoția - vaginul ei este atât de larg încât nu simt nimic.

- Să-mi zici când e bine... - șoptește.

Nu înțeleg ce vrea să spună... Nu pentru moment - fiindcă sunt cât pe ce să tresar când simt cum se strânge încet, parcă grijuliu, în jurul membrului meu; îi caut privirea, surprins; îmi zâmbește un pic amuzată, un pic tandru și un pic trist.

- Sunt o himă, Denn, nu uita asta... O mașină de făcut sex...

Nu știu dacă uitasem sau nu; în tot cazul, presiunea blândă pe care a ajuns să o exercite asupra penisului vaginul ei declanșează ancestralul reflex al masculilor... Mă mișc de câteva ori și, cu un sentiment compus din dezamăgire, rușine și un dram de disperare, simt că am și ajuns la orgasm; vreau să mă retrag înainte de a ejacula, însă mă oprește îmbrățișându-mă strâns și cu brațele și cu picioarele.

- Nu, Denn... Dă-ți drumul în mine...

Nu am de ales - o fac. Și mă las deasupra ei, suspinând; își relaxează îmbrățișarea și începe să îmi mângâie încet spatele.

- Keiko...?

- Da, Denn?

- Îmi... îmi pare rău...

Mâinile ei se opresc pentru o clipă, însă doar până întreabă:

- De ce, Denn?

- Fiindcă... Știi tu... - mă încurc, fâstâcit, în propriile-mi cuvinte. Fiindcă am terminat atât de repede...

Râde ușurel, deloc ironic.

- Iar îți faci probleme din nimic... E firesc să se fi întâmplat așa, doar e prima dată când te culci cu o himă...

Îmi prinde capul în palme și, după ce mi-l ridică atât cât să ne privim în ochi, adaugă abia auzit:

- Pe deasupra, cu una de care ești îndrăgostit...

53

E trecut de miezul nopții; printre lamelele din lemn ale jaluzelei, luna ne scaldă în lumina ei de împrumut, pe mine și pe Keiko. E ghemuită în brațele mele și cred că a adormit. Am mai făcut o dată dragoste și a fost mult mai bine - cel puțin, din perspectiva stupidului meu orgoliu de mascul. Mi-ar plăcea să cred că s-a simțit și ea la fel de bine, dar nu îmi fac iluzii - doar e prostituată, și e imposibil să nu fi avut parteneri mult mai „talentați" decât mine...

12