Oglindiri în Enormii Lor Ochi 20

În atenția cititorilor: Am observat că unii dintre dvs. au sărit (câte) o parte a romanului - i.e. mai multe capitole succesive. După cum am precizat în descriere, acesta este un roman, așadar acțiunea, prezentarea personajelor și interacțiunile dintre ele evoluează constant; întrucât aceste părți sunt stabilite numai pe baza numărului de pagini și nu au subiecte independente, vă recomand să nu săriți câteva capitole odată deoarece există posibilitatea de a rata elemente având relevanță în desfășurarea ulterioară a acțiunii sau introducerea unor noi personaje, astfel putând apărea nelămuriri.

83

După ce a schimbat câteva vorbe cu Sayuri, Ikumi o lasă pe Keiko să desăvârșească liniștirea „dragoniței" și mă trage după ea în dormitor; înainte de a apuca să întreb ce i-a venit, zice:

- Drăguț din partea ta s-o protejezi pe soră-mea... Dar să știi că nu-i atât de fragilă pe cât pare uneori.

- Mda, cam așa ceva mi-a spus și ea...

- Bun; acum, că ai asimilat informația asta, ar fi cazul s-o lași să te ajute să-l prinzi pe Păpușar.

Îmi instalez cea mai hotărâtă figură pe care o găsesc în stoc.

- Nu.

- Nu fi absurd! Cum altfel vrei să ieși din situația asta?

- Găsesc eu o soluție. Una care să nu pună pe nimeni în pericol.

- Baka! Există o singură soluție: ieși cu Keiko și, când Păpușarul se conectează la mintea ei, te uiți după firele alea, sau ce-ai văzut tu atunci, și-l găsești!

- Nu.

Ikumi își dă enormii ochi azurii peste cap într-un cât se poate de demonstrativ „Dă-i, Doamne, minte!", apoi se uită încruntată la mine; Keiko intervine din pragul ușii:

- Nu-ți mai pierde vremea cu încăpățânatul ăsta, îl conving eu până mâine dimineață...

Se pare că năravul trasului cu urechea e trăsătură de familie...

Hima cu plete verzi vine în fața mea, îmi descheie pantalonii, se lasă pe vine, îmi face felație un scurt moment, - cât să transforme erecția parțială în una completă, - zâmbește, se ridică și îmi spulberă presupunerea că sexul oral face parte din procesul de convingere, spunând:

- Mă duc să mai fac un duș; între timp, te rog să i-o tragi soră-mii!

Și dispare în baie înainte de a apuca să replic; soră-sa îmi rânjește cu toți dinții:

- Ai auzit, da? Te-a rugat... Și cum ții atât de mult la ea, ar fi cazul să-i îndeplinești rugămintea!

Imediat ce încheie scurtul discurs, îmi sare în brațe și mă sărută, luându-mi posibilitatea de a protesta, în timp ce, agățată de mine cu picioarele în jurul mijlocului și o mână pe după gât, cu cealaltă pregătește realizarea activității propuse de sora ei; tocmai când s-a lăsat în jos și, gata pentru acțiune, mi-a pus și a doua mână după gât, combo-ul prinde viață, zbierând: „Keiko!; Ikumi!", cu vocea lui Raoul. Fata bleu dă capul puțin pe spate - cât să se uite la mine cu o expresie de exasperare aproape comică - și mârâie:

- Nu se poate! E a doua oară când îmi face figura astăzi! Nu putea să sune decât exact în momentul ăsta! Keiko!! Vorbește tu!

Singurul răspuns venind dinspre baie fiind zgomotul dușului, Ikumi se saltă pentru a se desprinde de mine și, bombănind, se îndreaptă spre combo; profit de ocazie și îmi închei pantalonii.

- Da, Raoul...

- Hola, Ikumi! Keiko-i pe-acolo?

- Face duș. Articolul nouă al regulamentului.

- Poftim!?

- Articolul nouă. O himă are dreptul să refuze un client când solicitarea acestuia îi poate prejudicia grav integritatea corporală.

- Nu asta mi s-a zis... - mormăie tipul.

- Normal că nu. Altfel cum puteau să facă reclamație?

- Mda... Ce i-au cerut, de fapt?

- Au vrut să-i bage o sticlă de vin în cur. Cu fundul înainte.

- Rahat! Bine, văd eu cum rezolv cu plângerea... Să-i zici lui Keiko că e-n regulă.

- Gracias, Raoul.

- Sayonara!

- Sayonara...

Fața hispanicului se topește în aer, iar Ikumi îmi adresează un zâmbet victorios.

- Ce animale!! exclam indignat.

Zâmbetul capătă o ușoară nuanță ironică, în timp ce ochii fixează nemulțumiți șlițul închis.

- Nu-i așa?

Mă încrunt.

- Ia stai! Povestea asta e inventată de tine?

Nuanța devine culoare în toată firea.

- Bineînțeles, ce credeai?

- Că ai „citit"-o... - mormăi.

- Era prea enervată ca s-o fac. Și, în definitiv, nu era treaba mea de ce s-a certat cu idioții ăia...

- Care idioți? se interesează Keiko, ieșind din baie. Despre ce vorbiți?

- Idioții cu care te-ai certat la „Cockatoo" - o lămuresc. Tocmai a sunat Raoul, dar l-a liniștit Ikumi...

- Aha... Nu prea mă așteptam să facă reclamație; ce minciuni i-au servit lui Raoul despre mine?

- Habar n-am, nu l-am întrebat - îi răspunde falsa fetișcană. Dar înainte de a-ți spune ce poveste i-am servit, ce-ar fi să ne lămurești ce s-a întâmplat de fapt?

Keiko se așază pe una dintre canapele, cu mâinile strânse între coapse, și, cu o expresie încrâncenată deformându-i trăsăturile fine, ne zice cu jumătate de gură:

- Au vrut să mă masturbez cu o sticlă de vin... (Schimb o privire cu Ikumi.) Băgată-n pizdă cu fundul înainte!

Ne bufnește râsul; hima verde se uită urât la noi.

- Ce mama naibii vi se pare așa de amuzant!?

- Nu... nu râdem de-asta! spun printre hohote.

- Am greșit doar orificiul...! adaugă Ikumi.

Keiko clipește de două ori înainte de a întreba:

- Ce vrei să zici...? Că i-ai zis lui Raoul că mi-au cerut să-mi bag o sticlă-n cur?

Micuța bleu confirmă dând din cap, incapabilă să se oprească din râs; sora ei verde dă din umeri, strâmbându-se:

- Ce să zic! Foarte amuzant! Ai mintea la fel de murdară ca cretinii ăia doi!

După care, nu mai rezistă și izbucnește la rându-i în hohote. „Trei tâmpiți adunați la un loc..." - îmi spun. „Nu-i rău!"

84

„Ei, s-a rezolvat?"

„Nu..."

„Ei, la dracu'! Ce mă-sa face idiotu' ăla de Păpușar?!"

„Păi, din câte-am înțeles, a-ncercat să-l atace prin intermediul himei pentru pedo cu care a ieșit, dar și curva aia a fost destul de puternică și a reușit să i se opună..."

„Nu se poate! Nu-i adevărat! Ce mă-sa-i circu' ăsta!? N-ajungea că nenorocitul are puteri mai mari decât ne-ar fi dat prin minte că e posibil, mai și umblă cu hime atât de puternice?! Nu, nu se poate, am un coșmar... Și totul numai din cauza ta, idiotule!! Numai tu ești de vină pentru asta! După ce că ai greșit ținta, ai mai și nimerit individul ăsta-ngrozitor!"

„Dar, domnule..."

„De câte ori trebuie să-ți repet să-ți ții gura!?"

„...Scuzați, domnule..."

„Și ce are de gând Păpușarul? Ce ți-a spus?"

„Că așteaptă să iasă cu cealaltă himă ca să-l atace din nou..."

„Cealaltă himă? Mă rog, nu contează... Însă după cum ne-a mers până acum, parcă văd că și asta e supradotată!"

„Să sperăm că nu... În orice caz, chiar dacă se-ntâmplă și așa ceva, Păpușarul a promis că-și va îndeplini contractul fie ce-o fi..."

„Are tot interesul! Numai s-o facă naibii mai repede, până nu-ncepe nenorocitul ăla pe care l-ai transferat să ne facă necazuri cu adevărat!"

85

- Mă lași să te ajut, nu? se interesează Keiko în șoaptă.

O strâng în brațe; tocmai am făcut din nou dragoste și mă simțeam minunat. Până a revenit la atac...

- Nu mai insista; nu vreau să te mai pun în pericol.

- Nu m-ai pus deloc în pericol, de unde-ai scos-o? Chiar m-ai ajutat de câte ori a fost nevoie...

- Uite ce-i, Keiko, acum m-am convins că mi se vrea moartea, așa că simplul fapt de a te afla în preajma mea te pune în primejdie...

- Aiurea! Oricum, nu mi-e frică.

- Înseamnă că ești inconștientă.

O încruntare îi traversează fruntea - „Trecătoare ca un nor pufos într-o zi însorită de vară", îmi zic. Na, că am început să gândesc în imagini idilico-poetice! Ce face iubirea din om...

- Mulțumesc pentru compliment! Nu mi-e frică pentru că știu că o să mă aperi de fiecare dată.

Oftez.

- Da, voi încerca să te apăr; însă nu vreau să-mi imaginez ce se poate întâmpla dacă o dată, numai o singură dată, nu reușesc să o fac...

- O să reușești de fiecare dată. Fiindcă ești mai puternic decât crezi.

- Da, bine; sper că fantoma ta va fi de aceeași părere când va veni să mă bântuie!

- Buu-huu-huuu! face, gâdilându-mă pe piept cu toate cele zece unghii. Nu știu ce păreri o să am când o să fiu stafie, da-n tot cazul o să fiu una foarte drăguță... Nu-i așaa? se alintă.

- Fără-ndoială; mai ales dacă-ți vei păstra pletele astea verzi... - spun, mângâindu-i părul mătăsos.

Surâde.

- Chiar îți place părul meu? Pe mine mă enervează la culme că mi l-au făcut verde...

- Mie-mi place culoarea lui. Și îți stă bine.

Clipește.

- Serios?

- Serios.

- N-o zici doar ca să-mi faci plăcere?

- Nu. Să știi că nu fac niciodată un compliment dacă nu-i sincer.

Se lipește mai strâns de mine.

- Denn, de ce mă faci tu să mă simt atât de bine?

- Chiar e nevoie să-ți răspund?...

- Nu, nu cred... - murmură. Da' să știi că tot sunt supărată pe tine! adaugă după un moment.

Mă uit întrebător la ea.

- Fiindcă nu vrei s-o fuți pe Ikumi.

Emit o onomatopee conținând elemente de suspin și de mârâit.

- Iar reluăm subiectul?!

- Îl reluăm până când n-o să mai fie nevoie. Denn, înțelege că nu mă înșeli dacă te culci și cu ea...

- Nu cumva contează și ce simt eu?

- Lasă-ncolo sentimentalismele și comportă-te ca un bărbat obișnuit: te atrage, ea te vrea, faceți sex. Ce-i așa de complicat?

- Probabil că nu e. Nu asta-i problema.

- Ești încăpățânat. Nici n-ai idee cât de mult semeni cu soră-mea în privința asta!

Zâmbesc.

- Păi vezi? Un motiv în plus!

Clipește, nedumerită.

- Cum adică, un motiv în plus?!

- Nu știi că cercetările au arătat că o relație sexuală între doi încăpățânați conduce la mari necazuri?

Se strâmbă a „Mai lasă-mă!"

- Foarte bine, din respect pentru savanții care au descoperit asta, vom evita situația: facem sex în trei.

Și îmi rânjește foarte „Ți-am zis-o!".

- Bine că ai găsit soluția! spun, râzând.

- E meritul tău. De fapt, ar fi trebuit să-ți propun mai devreme...

Ceva din expresia ei îmi pune pe fugă râsul.

- Stai puțin... Doar nu vorbești serios?

- Bineînțeles că vorbesc serios, ce credeai? Că tot ce pornește dintr-o glumă e tot glumă?

- Dar... - bâigui încurcat.

Îmi zâmbește dulce-ironic.

- Denn, tu n-ai făcut-o niciodată, nu-i așa? N-ai fost cu două femei odată...

A început ca întrebare, a sfârșit constatare... Și nu cred că a avut nevoie să mă „citească" pentru a se lămuri - era suficient să îmi privească figura.

- Ce importanță are? e tot ce găsesc drept răspuns.

Continuă să zâmbească.

- Probabil că niciuna. Dar e cazul să-ți îmbogățești experiența.

- Nu, mulțumesc.

Zâmbetul se retrage, alungat de o încruntare.

- Nu fi încăpățânat!

- Ba, uite că sunt!

Încruntarea este învinsă, la rându-i, de o mină „fetiță necăjită".

- Câteodată ești cam lemnos! Te comporți de parcă ți-aș fi propus ceva neplăcut.

„Lemnos"...? A, da, opusul lui „granit".

- Poate că pentru mine e.

Fetița necăjită începe să se maturizeze, devenind fată contrariată.

- Baka! De unde poți să știi dacă-ți place sau nu ceva înainte de a încerca?!

- Nu despre asta-i vorba, și știi prea bine!

Nici fata contrariată nu zăbovește prea mult.

- Nu, nu știu. Adică, nu vreau să știu. Fiindcă am o veste pentru tine: și eu sunt încăpățânată!

- Nu era nevoie să-mi spui, mi-am dat seama... - bombăn. N-ai vrea să vorbim despre altceva?

Ridică din umeri.

- Sigur că da! Cum nu-ți convine, gata, vorbim despre altceva! Cât de simplu!

- Las' că ai tu grijă să nu fie simplu...

Chicotește.

- Asta-s eu, domnișoara Complicație!

- Dacă tu ești complicată, Ikumi cum o fi...?! murmur.

- Dacă soră-mea e o fată complicată, eu sunt o fetișcană sofisticată! se face auzită vocea pseudo-puștoaicei.

Întorc capul; e sprijinită de tocul ușii - nu s-a auzit când a împins-o la o parte - și ne zâmbește „inocent".

- Iar ai tras cu urechea... - constat.

- Cine, eu?! se miră, falsă ca o bancnotă de șapte dolari. Ce vină am dacă vorbiți în gura mare despre sex în trei?

- Dacă ți-a ajuns la urechi propunerea lui Keiko, presupun că ai auzit și răspunsul meu.

- Poate că da, poate că nu... Pentru tine, varianta oficială este „nu".

- Să-mi faci semn când vrei să te cred - mârâi. Oricum, vă informez oficial că mi-e somn, așa că nu contați pe mine.

Hima verde îmi trage un genunchi în coapsă, iar cea bleu își dă ochii peste cap, oftând:

- Cum ziceam mai devreme, ești laș...

- Nu, somnoros. Noapte bună!

- Nu-i decât nouă jumătate, să știi - găsește de cuviință să mă informeze Keiko.

- Spune-i asta somnului, nu mie...

Falsa fetișcană stinge lumina în living și se întinde pe cealaltă saltea.

- Ei bine, dormi dacă ți-e somn. În definitiv, putem s-o facem și mai târziu.

Fata cu plete verzi se înghesuie mai comod în mine, stârnind o undă din parfumul trupului ei; după care constată pe un ton malițios:

- Poate că tu vrei să dormi, da' scula ta începe să se trezească din nou!

- Interesant... - comentează sora azurie.

- Pot să vă întreb ceva? încerc să creez o diversiune.

- Sigur că poți; rămâne de văzut dacă-ți putem răspunde - rânjește Ikumi.

- Ha-ha - îi „apreciez" umorul. Eram curios de ce nu sunteți chemate seara; în definitiv, „serviciile sexuale", cum le-ați numit voi, sunt solicitate mai degrabă atunci...

- Ai uitat cumva ce suntem? se interesează Keiko. Ce fel de clienți crezi tu că vor curve manga, tipi maturi sau puștani care au casa la dispoziție doar cât sunt părinții la lucru?

- Bine, dar sunt și oameni în toată firea pasionați de benzi desenate...

- Motiv pentru care uneori lucrăm și noaptea - precizează pseudo-puștoaica. Mai ales eu, îți dai seama... Da' răspunsurile astea le puteai găsi și singur, că doar nu ești prost.

- Mda, însă pierdeam ocazia de a schimba subiectul... - recunosc, lovit de un puseu de sinceritate.

- Asta și voiam să zic, baka!

- Parcă spuneai că nu sunt prost... - protestez.

- Nu, nu ești prost - intervine fata verde; apoi adaugă, chicotind: Dar asta nu înseamnă că nu ești baka!...

Prefer să mă abțin de la comentarii... Dând din umeri, închid ochii și, în scurt timp, chiar adorm.

86

Soarele nu prea se străduiește să răzbească prin pâcla ce se târâie deasupra orașului; în ciuda protestelor mele, Keiko - poartă numai o pereche de cizme verzi, în nuanța părului ei, și lungi până la jumătatea coapselor - mă însoțește. Nu ajungem departe: chiar în dreptul imobilului alăturat, mișcările ei devin nefirești - parcă rigide și sacadate.

- Keiko, ce se-ntâmplă?! exclam, alarmat.

Se oprește în mijlocul trotuarului și, dintr-o dată, întoarce spre mine capul; imenșii ei ochi și-au pierdut strălucirea, par să nu mai fie decât niște simple cioburi de sticlă colorată. Însă mă fixează într-un mod înspăimântător. Instinctiv, mă trag câțiva pași înapoi.

- Keiko, nu...

Dintr-un salt neverosimil - parcă plutește, cumva, prin aer - e lângă mine și, cu o mișcare fulgerătoare, îmi prinde gâtul cu ambele mâini. Și strânge.

- Keiko... - mai reușesc să articulez înainte de a începe să mă sufoc.

Încerc să îi îndepărtez mâinile, dar e imposibil. Sunt ca din lemn, rigide și reci. Panicat, o privesc în ochi, căutând în ei măcar o părticică din fata de care m-am îndrăgostit. Nu o găsesc. Nu mai există. Aerul începe să îmi lipsească; îmi desprind mâinile de ale ei, le las să cadă de-a lungul corpului, apoi, cu greu, le ridic iarăși pentru a-i cuprinde obrajii în palme. Și întreaga ei față este rigidă, tenul catifelat pare să fi devenit lemn lustruit. Keiko nu mai este decât o marionetă... Păpușarul... Un păpușar dă viață marionetelor... Dar acesta tocmai a luat-o pe a lui Keiko, pentru a mă omorî prin intermediul ei... Vederea prinde să mi se întunece; ridic ochii și văd cum deasupra fetei se materializează sfori roșii, sfori ce acționează marioneta care a fost până acum câteva clipe Keiko. Keiko... Keiko, iubita mea... Nu! Nu vreau să îmi accept moartea, nu în acest fel! Cu ultimele puteri, mă uit în susul sforilor și zăresc o gigantică mână care le manipulează. Să mă opun unei asemenea forțe...? Cum oare?! Degetele lui Keiko au pătruns adânc în carnea mea, și nu îmi dau seama cum de nu mi s-a scurs încă viața din trup.

- Să te ia dracu', Păpușarule! strig, ori poate doar gândesc, concentrându-mi întreaga ură în privirea îndreptată asupra titanicei mâini.

Ceva ca un fulger întunecat țâșnește din ochii mei, spulberând neverosimila mână; în aceeași fracțiune de secundă, degetele lui Keiko se descleștează, eliberându-mi beregata. Însă nu mă pot bucura de victorie, deoarece tânăra se prăbușește la picioarele mele, dezarticulată.

Am distrus mâna Păpușarului, dar în același timp am eliminat și forța care o menținea în viață pe Keiko. Fiindcă sunetul pe care l-a făcut când a căzut nu lasă loc de îndoială - devenise o marionetă din lemn... Pentru o scurtă eternitate îi privesc trupul preschimbat într-o caricatură cioplită a ceea ce a fost cândva o fată superbă, apoi lacrimile îmi tulbură vederea și cad la rându-mi, urlând, sau murmurând, sau numai scâncind:

- KEIKO!!!

87

Leoarcă de sudoare rece, cuprins de frisoane, o strâng în brațe, plângând...

- Denn...?! Ce s-a-ntâmplat!?

Razele lunii abia dacă se pot strecura în cameră, însă, atâtea câte izbutesc, sunt suficiente pentru a putea vedea viața pulsând în enormii, splendizii ei ochi...

Iarăși am avut un coșmar.

- Ai visat urât... - șoptește, îmbrățișându-mă. Ș-ș-ș, gata, dragostea mea, totul e-n regulă acum... - mă liniștește ca pe un copil.

Ușurat, îmi cufund fața în părul ei moale. Da, totul e în regulă acum... Totul a revenit la normal și... Ia stai! Dragostea mea?! Am auzit bine?!

- Ce-ai spus?... - bâigui, trăgându-mi capul înapoi pentru a-i privi chipul.

Clipește.

- Că n-a fost decât un vis urât.

- Nu, nu asta... Știu că am visat... Ai mai spus ceva!

- Că totul e-n regulă.

- Keiko, cum mi-ai zis?!

Clipește din nou.

- Nu înțeleg întrebarea...

- Mi-ai zis într-un fel...

- În ce fel? M-ai speriat și aveam vocea gâtuită, asta-i tot.

Clatin din cap.

- Nu asta vreau să spun... M-ai numit într-un anume fel și nu sunt sigur că am auzit bine!

- ...Ți s-a părut, nu te-am numit în niciun fel; probabil că nu erai cu totul treaz.

- Dar nu... - încep să protestez, însă realizez deodată că știe foarte bine despre ce este vorba și nu vrea să repete.

De ce? A luat-o gura pe dinainte sau nu au fost decât niște cuvinte lipsite de conținut pe care preferă să nu le repete tocmai pentru a nu le da o greutate pe care nu o au?...

- Ce naiba v-a apucat? se face auzită vocea lui Ikumi, varianta adormită. Treaba voastră dacă v-a fugit somnul, da' cu al meu ce-aveți?

- Păi e cazul să te trezești, fiindcă Denn tocmai mi-a mărturisit că vrea să ți-o tragă - fabulează Keiko, cu un rânjet viclean fluturându-i pe buze.

- Minte!! exclam.

- Mda, bine... - mormăie micuța bleu, convinsă de adevărul spuselor surorii ei. Dacă mă vrea, știe unde să mă caute - adaugă, întorcându-se cu spatele la noi.

- Oare de ce nu mă crede...? murmură hima verde, plimbându-și arătătorul pe pieptul meu.

- Zău dacă-mi dau seama - rânjesc la rându-mi.

- Baka! îmi apreciază ea replica. Mai bine povestește-mi coșmarul pe care l-ai avut.

- Mai bine nu, că-ți alung somnul pentru restul nopții...

- Și ce dacă? Ar fi ceva atât de rău? întreabă cu un surâs plin de subînțelesuri explicite.

- Poate că nu, dar spinarea mea s-ar putea să nu fie foarte încântată de idee...

- Las' că-ți fac un masaj dimineață și-ți trece.

- Și până atunci?

- Până atunci îmi povestești ce-ai visat ca să-mi alungi somnul, după care faci ce vrei tu. Cu mine, vreau să zic.

- Și cu mine! se bagă în discuție Ikumi.

- Parcă ți-era somn! replicăm amândoi, aproape simultan.

- Ați avut voi grijă să-l alungați... (Vine lângă noi și mă împinge cu ambele mâini.) Hai, fă-mi loc!