Tereza

Sunt la o bere, cu băieții -- doi prieteni...

La un moment dat, la o masă, nu prea departe de a noastră, se aude un:

Du-te-n pizda mă-tii!...

Tipul, de statură normală pentru un bărbat, probabil că vreun metru optzeci, se ridică, răsturnându-și scaunul -- nervos, nevoie mare...

Fata, din ce văd, șatenă, fără să arate ca vreo vedetă -- deja plânge, însă tipul nu mai apucă să vadă chestia asta, întrucât, deja, a părăsit terasa...

Le spun băieților cu care sunt că... vreau să încerc ceva...

Ăștia, că nu sunt tâmpiți și știind ce zurliu pot să fiu, nu comentează.

Mă apropii de masa fetei, ridic scaunul răsturnat -- fata-mi mulțumește.

Sprijinindu-mă cu mâinile de spătarul scaunului pe care tocmai ce l-am ridicat, mă prezint, apoi o întreb dacă-mi permite să iau loc la masa ei.

Cum nu-mi răspunde, mă așez și eu, cu tupeu, încercând să aflu, totuși, cum o cheamă.

În fine, apare un nene ospătar, pe care-l rog să aducă o sticlă cu apă minerală.

E clar că tipul știe despre scena anterioară, că prea apare, rapid, cu sticla solicitată și-i toarnă femeii...

Fata tace în continuare, făcându-și de lucru cu o batistă la ochi.

Nu mă mai abțin:

Nu-ți mai freca atâta ochii, că o să te iriți!

Iar o bușește plânsul...

Ce naiba să-i fac, în public?!?

Hai, ia și bea niște apă! Dă-l dracului!...

Parcă plânge și mai tare...

Domnișoară, cum nu-i vorba de Lawrence al Arabiei sau de cine știe ce prinț moștenitor, mai ales după ce a spus în gura mare și după cum s-a purtat, zău, nu merită să plângi după el!...

În sfârșit, îngaimă că o cheamă Tereza și că... plânge de supărată ce poate să fie pe ea însăși...

O las să se liniștească, apoi, politicos, cu vocea mea de dat femeile pe spate, îi propun:

Uite, eram cu doi prieteni la o bere, dar, pentru tine, sunt dispus să-i abandonez -- astăzi sunt ce vrei tu, sclavul tău, servitorul, majordomul, chiar și șoferul, dacă trebuie -- tot ce vreau este să nu mai plângi, că doar nu s-au terminat bărbații de pe planetă!...

Râde -- ăsta-i semn bun...

... Și o faci... așa, dezinteresat?!?

În sfârșit, e clar, am „dezamorsat-o" ...

Și ce vrei, să-ți mărturisesc că-mi place de tine? Așa e! Fii sigură!...

Nu este în stare să-mi susțină privirea -- uneori, recunosc, am o privire care poate fi extrem de pătrunzătoare, dură, poate chiar rea...

După vreun minut, îmi spune:

Hai, gata, mi-am revenit. Poți să te duci înapoi la prietenii tăi...

Hait! De când își părăsesc sclavii stăpânele, ca să plece la bere, cu prietenii?!?

Iar o umflă râsul -- e clar, e a mea -- nu știu dacă o să reușesc să-i ajung și între picioare, însă, sigur, am reușit să construiesc un pod până la sufletul ei...

În sfârșit, reușește să mi se uite în ochi -- apropos, are niște ochi frumoși, căprui, probabil că jucăuși, dacă nu este supărată...

Vrei, te rog, să ceri să-mi aducă nota de plată?...

Da stăpână!

Hai, măi, termină!

Gata șefa, cum vrei tu!...

Iar o umflă râsul...

Mă distrează ce fețe fac prietenii mei -- zici că-s melci! Le-au ieșit ochii din orbite!

În numai câteva minute am reușit să fac dintr-o femeie răvășită, insultată, chestii, o fată care râde!...

Sincer, sunt și eu mândru, că doar sunt bărbat, tânăr, viril și, deja, cu un mare chef de chizdă, chiar dacă pe moment, știu sigur, nu e cazul să apăs pe asemenea butoane, că risc să dărâm tot ce am construit...

Fac, totuși, o greșeală -- o întreb:

Ai bani la tine?

Se uită urât:

Dar ce crezi, că sunt vreo fripturistă?!?...

Îmi dau seama de eroare, iar acum, știți cum e, trebuie să încerc să nu fac și mai mult rău:

Din ce am văzut, ai venit aici cu băiatul ăla care ți-o fi fost prieten, logodnic, soț, habar n-am! De-aia te-am intrebat!...

Iar se uită prin boscheți:

Stai liniștit, am bani, nu sunt întreținuta nimănui!...

Gata șefa, să trăiți!...

Iar o bușește râsul...

Apare și ospătarul, cu nota de plată, însă, imediat după și unul dintre prietenii mei.

Ce-o mai vrea și ăsta?!?

E genul rău -- ăsta-și bate femeile, le bagă-n spital -- când spun că e rău, nu mă țin de bancuri.

Tipul nu pierde vremea, o ia din scurt:

Fato, m-ai supărat! Să mă abandoneze prietenul meu, pentru tine... m-ai ofticat rău, rău de tot!...

... N-ai decât să ți-l iei înapoi!...

Trebuie să recunosc, are tupeu, fata, mai ales că prietenul ăsta al meu este destul de mătăhălos...

Își mută greutatea de pe un picior pe altul:

Dacă el te-a ales pe tine, asta este! Dar, vezi, habar n-ai tu ce om te-a băgat în seamă! Să-l respecți și să nu-i ieși din cuvânt! L-ai apucat pe Dumnezeu de picior și... habar n-ai!...

De data asta, se vede pe fața ei, Tereza e speriată -- știe băiatul ăsta să bage o groază în ele, de nemaipomenit...

Continuă, tot el:

Iar pe căcatul ăla care te-a băgat în pizda mă-tii, dacă-mi spui unde stă, îl bag eu în vreun tomberon de gunoi -- am chef să bat un prost și un nesimțit, așa că nici nu se cheamă că-ți fac ție vreun serviciu.

Fata, se vede pe ea, este deja îngrozită...

E cazul să intervin:

Gata, măi! Ce vrei, să se cace fata pe ea?!? Urâtule!

Începe să râdă:

Hai măi, nu mă lași și pe mine să am o satisfacție?!?...

Vezi că-ți vine gagica la șase, după cum spuneai -- o să te satisfacă aia! Termină cu prostiile!...

Îmi întinde mâna:

Hai noroc și... mai vorbim!...

Îl salut, din mers și pe celălalt amic, apoi părăsim terasa...

O duc în parcul din apropiere.

În sfârșit, ajungem și la confesiuni.

Domnul și stăpânul, de până acum o oră, a făcut-o să facă un împrumut la CAR, destul de consistent, i-a luat banii și a făcut cu ei cu totul altceva decât îi povestise ei, iar ea, acum, are de plătit...

Deja încep să iau în serios propunerea prietenului meu.

Poate că o bătaie bună o să-l convingă să-i dea femeii banii înapoi...

Îi spun.

Nu vrea.

Că plătește ea tot, că nu mai vrea să mai audă de el, chestii...

Deh, așa se întâmplă -- unele iau, iar altele dau...

O conduc acasă -- la ea, nu la mine.

Nu mă lasă să plec -- bem, împreună, o cafea.

Nu încerc nimic -- am suficientă experiență.

Mă ridic, mulțumesc pentru cafea, îi sărut mâna, apoi plec, nu înainte de a stabili să ne vedem duminica -- vin eu s-o iau.

Îi las numărul meu de telefon cu mențiunea că, dacă încearcă prostul să-i facă vreun necaz, tot ce trebuie este să mă sune...

...................................................

În fine, duminică dimineața, la zece, sunt la ușa ei -- deschide și mă invită în casă.

Doamne! Cât de dulce poate să fie!...

Îi sărut buzele cărnoase, o prind de cur -- nu pierde timpul, zici că-i pisică, se urcă pe mine ca pe un pom!...

E cu totul altă femeie decât cea plânsă de la terasă...

Nu cunosc geografia locului, dar fiind apartament de bloc, cât de complicat poate să fie?!?...

E dulce, e bună, e zemoasă, doritoare, dătătoare, gata de orice!...

Ține neapărat să mă dezbrace ea pe mine -- nu mă lasă nici măcar să umblu la șireturile de la pantofi!...

Când o pătrund, oftează...

N-avem vorbe -- eu împing, ea mă lasă...

Nu știu cum arată spatele meu -- se joacă cu unghiile pe el, însă îmi place ce-mi face...

În zece minute, sunt varză...

Cum mă apropii de momentul festiv, o întreb:

Puiule, unde?

Oriunde! Am trompele legate! Eu, pentru Ceaușești, nu fac nici un copil!...

Deh, treaba ei, convingerile ei, nu mă bag...

Are o anumită orientare -- un unchi de-al ei a trecut Dunărea înot, apoi Trieste-Italia, America...

Începe să-mi povestească ce gânduri are, cum să facă ea să părăsească țara...

O opresc, povestindu-i că tatăl meu e mare comunist...

Se face ghem -- plânge...

Ce să-i fac?

Femeie, stai liniștită, nu te dă nimeni în gât! Hooooo!

... Dddda, dar m-ai pângărit!...

Habar n-am ce ar fi făcut altul, în locul meu...

Eu, pur și simplu, m-am îmbrăcat, promițându-i, încă o dată, că n-o s-o dea nimeni în gât, apoi am părăsit apartamentul.

Habar n-am dacă a părăsit țara, care-i viața ei -- până la coadă, ce contează?