Oglindiri în Enormii Lor Ochi 09

- Nu mă poți păcăli, satană! Credința mea este prea puternică!

- Vrei să știi ce mi-a mai spus Iisus? îi arunc peste umăr. Că dacă-ți mai permiți să vorbești aiurea în numele lui sau al Tatălui, va trimite un înger să-ți vâre crucifixul în fund!

Ikumi bufnește într-un râs pe care se străduiește să îl mențină cât mai silențios.

- Nu ești zdravăn la cap, Denn! Cum naiba ai putut să zici așa ceva!?

- La ce te referi, la partea cu crucifixul?

- La tot! L-ai dereglat complet pe bietul călugăr!

Pufnesc.

- „Bietul călugăr"! Lăsând la o parte faptul că era dereglat de la bun început, chiar nu înțeleg cum poți să-l compătimești! Demenții ca ăsta pot fi un real pericol pentru hime... Și cred că o știi mai bine decât mine, mi-am dat seama că te temeai de el.

- Da, la început... - mărturisește cu jumătate de gură. Dar apoi, când l-ai încolțit, mi s-a făcut milă de el...

Mă uit la ea.

- Ikumi, ești cu adevărat deosebită: puțini sunt capabili să simtă milă față de un dușman...

Pomeții i se îmbujorează și murmură:

- Mulțumesc, dar...

O opresc cu un gest.

- Însă greșești. Milă trebuie să-ți fie de victimele nevinovate sau de animalele chinuite. Nu de dușmani, chiar dacă par neajutorați, fiindcă pot profita de slăbiciunea ta pentru a ataca.

Mă cercetează din coada imenșilor ei ochi azurii.

- Mă surprinzi, Denn. Nu credeam că poți fi atât de dur. Nu... nu am simțit așa ceva când te-am „citit"...

- Dar nu sunt dur, Ikumi... Doar realist.

- Spune-i așa, dacă te face să te simți mai bine... Hai la cumpărături!

Râzând, mă trage după ea. Nu o pot „citi" cum face ea, dar îmi dau seama că veselia este doar de fațadă - încă nu a depășit frica indusă de „fratele" Domingo. Cred că riscul ca într-o zi exaltații de genul lui să convingă prostimea a făcut ca teama să fie adânc sădită în sufletele himelor...

36

„Ai vești pentru mine?"

„Mda, am vești pentru tine..."

„L-ai elimi'..."

„Nenorocitule!!"

„...Poftim!?"

„Puteai să-mi zici despre ce-i vorba!"

„Ce vrei să spui?!"

„Știi foarte bine ce vreau să spun!"

„...Nu, nu știu ce..."

„Ce cod are misiunea?"

„Ce...? Cum adică?... Abandonezi misiunea?!"

„Da, nenorocitule, abandonez misiunea! Ce credeai?! Și ai noroc că nu vreau să mai am nimic, absolut nimic de-a face cu asta, pentru că ai merita să te omor!!"

„...Nu-nțeleg..."

„A, nu înțelegi!? Mai faci și pe prostu' pe deasupra! Ascultă, deja sunt furioasă că ți-ai bătut joc de mine, acu-mi mai și insulți inteligența!"

„Ascultă, chiar nu-nțeleg despre ce vorbești..."

„Despre ce vorbesc?!... DESPRE CE VORBESC!? Mă folosești pe post de cobai și mai îndrăznești să mă întrebi despre ce vorbesc!?!"

„Cobai...? Nu-nțeleg, ce vrei să spui? Ai cuvântul meu că n-a fost vorba de nimic de genul ăsta..."

„Hmm!... Poate că nu, asta înseamnă că... La naiba! Asta-i și mai rău!... Dă-mi codul, să înregistrez abandonul."

„Ce să-nsemne?! Ce să fie și mai rău!? Nu-nțeleg despre ce tot vorbești!"

„Mmh! Am impresia că ești totuși prea prost ca să poți juca teatru atât de bine... Te-a pus șeful tău să mă angajezi, nu?"

„Da, dar..."

„Nu contează. Dă-mi codul."

„Stai puțin, chiar nu pricep despre ce-i vorba... Ce s-a-ntâmplat?"

„Întreabă-ți șeful dacă chiar vrei să știi. Codul."

„Te rog să-mi spui ce s-a-ntâmplat!"

„ „Ce s-a-ntâmplat", „ce s-a-ntâmplat"! Individul pe care mi-ai cerut să-l ucid, aia s-a întâmplat!! Norocul meu că doar s-a jucat cu mine, altfel..."

„Ce!?!"

„Nu contează. Nu mai contează. Am avut noroc și m-a lăsat în viață, așa că mă mulțumesc cu asta... Dă-mi codul."

„Cum adică, ai avut noroc că te-a lăsat în viață!? Ce naiba vrei să spui?!"

„Mda, chiar nu știi..."

„Nu, nu știu despre ce vorbești! Te rog să-mi explici, e foarte important!"

„Vrei să-ți riști viața doar ca să-ți satisfaci curiozitatea?"

„Ce curiozitate!? Dă-o naibii de curiozitate, nu-i vorba de curiozitate aici! Spune-mi odată ce s-a-ntâmplat!"

„Treaba ta... S-ar putea să te omoare și pe tine pentru că ai aflat că le-a scăpat de sub control..."

„...Ce să le scape de sub control?!"

„Chiar că ești prost! Nu ce; cine, idiotule! Hima pe care m-ai trimis s-o ucid!"

„...Hima...?! Ce himă, nu-i vorba de nicio himă aici..."

„Asta s-o crezi tu! Vrei să știi? Ei bine, află!! Individul ăla „grav bolnav" despre care pretindeai că nu-i periculos e cea mai a naibii de puternică mașinărie de ucis pe care am întâlnit-o vreodată!"

„...Ce...?!"

„Nu mi-aș fi imaginat niciodată că ar putea exista o minte atât de bolnavă încât să creeze o himă atât de puternică... Și știi ce? Chiar mă bucur că le-a scăpat monstrul de sub control! Poate așa o să înțeleagă ce prostie au putut să facă!..."

„Nu-nțeleg..."

„Te fac eu să înțelegi! Știi cum a fost atacul meu împotriva lui? Ca și cum aș fi încercat să omor cu un baston de cauciuc un tip aflat într-un afurisit de tanc, așa a fost!! Și eram cea mai puternică asasină dintre hime, fir-ar să fie!!"

„..."

„Dă-mi codul. Înregistrez abandonul și sper că n-am să mai dau vreodată cu ochii de monstrul ăla."

„Așteaptă o clipă! Nu pot să mă duc la șeful meu fără măcar o informație despre el... Unde l-ai găsit?"

„Unde v-am găsit monstrul?... Ei bine, era în parcul Roberts și mânca înghețată cu o himă manga... Drăguț, nu? Și se prefăcea atât de bine că nu mi-am dat seama până-n ultimul moment ce ascunde-n el Dan al vostru..."

„Dan?..."

„Mda, așa a pretins că-l cheamă. Asta-i tot ce pot să-ți zic despre el. Acu', dă-mi odată codul ăla afurisit!"